nu îmi place să îmi împart punga cu chipsuri cu o altă persoană, chiar dacă nu pot să o mănânc pe toată, iar excepţii de la regulă, de 20 de ani, sunt doar câteva persoane - puţine - pe care le îndrăgesc atât de mult încât chiar nu mă deranjează; pe lângă alte lucruri care nu le pot concepe că aş putea să le împart cu cineva, apare şi moftul că mereu ultima pătrăţică de ciocolată trebuie să fie a mea. sau ultima gură dintr-o sticlă de suc. ori alte mărunţişuri asemănătoare.
nu împart persoane şi nu mă las împărţită niciodată, in nici un mod, de către nimeni.
dar sunt atât de egoistă încât îmi doresc ce mi-a aparţinut -atunci- , iar acum aparţine altcuiva. îmi doresc să fiu iubită şi să mi se şi arate în aceeaşi măsură asta, când nici măcar nu aş avea dreptul să mă gândesc la aşa ceva. ştiu că toate acestea presupun un comportament nu tocmai corect faţă de ea şi el, dar chiar şi aşa, nu reuşesc şi nici nu ştiu cum să mă opresc.
pe de altă parte, dăruiesc. de la zâmbete şi chestii bune de mâncat, până la sentimente cât ştiu şi cât pot eu de profunde şi sincere - prea sincere, ar spune cineva - .
