aşteptări cu gust de piersici sau apă plată.

"împreună suntem foarte dialectici, tu ştii că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea?"

o aşteptare o poţi face să fie mai puţin neplăcută. noi am ales să ne jucăm avioanele, x şi 0, cine strânge în braţe mai tare pe cine şi de-a furatul săruturilor, în loc să stăm, să numărăm secundele şi să realizăm cât de mult timp a trecut de la ora stabilită. puteam să mergem în piaţă să ne cumpărăm un kilogram de piersici şi să ne batem cu sâmburii lor, dar ne-am procurat decât zâmbete de la magazinul de pe colţul sufletului şi parcă nu mai era nevoie de alte mirodenii.
ştiu că există şi genul acela de aşteptări lungi şi enervante ca drumul Timişoara-Constanţa care parcă nu se mai termină o dată. şi mai ştiu că în unele cazuri nu ai cum să îndulceşti o aşteptare, oricât de mult te-ai strădui.

"în orice caz, când suntem împreună, cântărim mai mult."

străzi cu ochi fericiţi.

de azi începând mă voi plimba atât de des pe strada vacanţei încât voi face cu siguranţă febră musculară la sentimente şi zâmbete.

cantităţi color, niciodată alb-negru.

eu: cum adică să vreau mai mult?
cineva: ca şi atunci când spui că vrei albastru, iar eu nu pot să-ţi dau decât roşu!

cineva drag.

pentru că mereu vrem mai mult decât avem, ce-i drept. de puţine ori spunem "e de ajuns", dar de prea multe ori "mai vreau".
vrem multe, dar cât de multe facem ca să le obţinem?

avionul despre care nu am uitat totuşi..

nu ştiam că avioanele au unghii, dar în după-masa asta m-am convins că aşa este. unul mi-a zgâriat exact cerul la care priveam; bine că nu a făcut asta şi cu soarele. nu ştiu ce m-aş fi făcut cu un soare plin de zgârieturi, nici să-l pansez nu aş fi putut.
mi-ar placea să am şi eu avionul meu cu care să scrijelesc cerul după bunu-mi plac în formă de noi sau de valuri, nu doar în linii confuze şi nehotărâte, nici măcar drepte.

p.s: piesa este pentru avionul care mi-a zgâriat cerul şi pentru somnul mai liniştit:
Jason Mraz - Plane

semn - de carte.

mi-am pierdut semnul de carte.. nu ştiu cum. acela făcut de mine cu multă meticulozitate într-o zi în care o mulţime de copii îşi făceau semne de carte, pe care oricum nu le foloseau pentru că trebuie să mai treacă nişte ani până să înveţe să citească. în loc să trec la metoda îndoirii paginilor, cum ar fi să îl înlocuiesc cu un fir de păr? de-al lui.

puţin.

acum că vara este aici, îmi mai lipseşte doar marea şi încă un mic detaliu, dar le voi avea curând pe toate şi mai mult ca sigur voi fi fericită.