lăsaţitoateuşilesăsedeschidă.

cred că unul dintre cele mai satisfăcătoare momente sunt acelea când realizezi că toate zilele care nu ţi-au fost tocmai zile şi nopţile pe care nu le-ai prea dormit dau rezultat şi toată munca ta dă roade.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.

acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!

încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.

şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.

visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.

fericirea privită diferit.

atunci când nu sunt în cea mai bună dispoziţie (ca să nu spun tristă), încerc să mă adun şi să mă aduc cu picioarele pe pământ cât mai rapid. încerc să ignor partea din mine care ar vrea să gândească mult, să rumege fiecare cuvant spus şi nespus, decizie luată sau nu. aşa se face că de cele mai multe ori aleg să citesc. şi atunci citesc mult, cărţi, editoriale, bloguri, orice. încerc să mă concentrez pe mine-le meu care mai are încă multe de învăţat, poate de zece ori mai multe decât ştie deja.

citisem în dimineaţa asta, cum în Tibet, în pieţe, deşi oamenii sunt săraci, lasă la preţ, zâmbesc şi te întreabă permanent dacă eşti fericit. cât de mult mi-ar plăcea să merg în piaţă să cumpăr ce am nevoie, iar vânzătorii să mă întrebe dacă sunt fericită. în fiecare zi. cred că am avea nevoie de asta, noi oamenii, în general, în felul ăsta să privim sincer şi adânc în sufletul nostru şi să realizăm că de fapt ba da, suntem fericiţi, avem toate motivele pentru care să fim.
prin Orient, oamenii au cultura karmei, ceea ce îi îndreaptă spre atenţie şi deschidere către fericire, pe principiul "consecințele frumoase sunt născute din acțiuni frumoase". ei spun că dorinţa noastră de fericire pentru ceilalţi, nu este altceva decât o intensificare a propriei noastre fericiri lăuntrice, lucru cu care nu poţi să nu fii de acord.
în Occident, în schimb, oamenii funcţionează pe principiul "ce faci ca eu să fiu fericit?". aici egoismul e la fiecare pas şi nu trebuie să citim cărţi ca să ne dăm seama de asta. dacă deschidem puţin ochii şi privim în jurul nostru ne convingem imediat că aşa stau lucrurile. aşteptăm să primim şi uităm să mai şi dăruim, iar concepţia "fă-mă fericit!" e chiar sursa nefericirii, iar noi în sufletul nostru ştim asta foarte bine. trebuie să fim noi cei care dăm ceea ce cerem, iar atunci cu siguranţă vom avea. dacă vrem iubire, trebuie să dăruim iubire, dacă vrem prieteni, trebuie să învăţăm mai întâi să fim noi prietenii pe care îi căutăm.

nu sunt reguli, iar noi avem dreptul şi inteligenţa să alegem să trăim în felul pe care ni-l dorim. nu trebuie să ne mutăm în Tibet ca să le adoptăm modul lor de gândire sau în India ca să credem în karma. important este să facem diferenţele dintre bine şi rău şi să trăim în aşa fel încât să ne simţim bine cu noi şi cu oamenii din jurul nostru.

do anything, but let it produce joy.

nu-i tocmai bine când rămâi fără aer şi fără cuvinte, dar uite cum uneori se întâmplă şi parcă nici măcar nu te mai recunoşti. se-ntâmplă să-ţi dai peste cap toate principiile şi tot ce-ai ştiut până acum pentru o decizie tâmpită pe care ai luat-o, de care ai ţinut strâns tare cu dinţii şi de care în sinea ta nu ai fost niciodată mândră, tu ştiai foarte bine că lucrurile, de fapt, nu stau aşa, însă nu ţi-ai permis nici măcar o secundă să te gândeşti de două ori la asta, pentru că ai stabilit că de acum nu mai gândim atât de mult. aşa că ai ales varianta cea mai simplă şi ai continuat în felul ăsta.

şi nici măcar nu te deranjează atât de mult consecinţele, cât faptul că ţi-ai permis să te duci singură de nas, ai fost atât de naivă şi nu ai avut curajul să-ţi asculţi propriile sfaturi pentru ceilalţi.

nu mai vrei nici muzică, nici sfaturi, nici oameni. ştii că ai nevoie de puţin timp şi de tine. ştii că totul se rezolvă, dar ai nevoie să te mai gândeşti încă o dată la tot ce a fost şi să-ncerci să-nveţi din nou ceva din asta. măcar acum..

încă mă gândesc dacă sunt dependentă sau nu de oameni.

nuamtitluşinicialtecuvinte.

de foarte multe ori trebuie să luăm anumite decizii care nu ne fac plăcere, dar care sunt complet necesare. trebuie să avem curajul să punem capăt lucrurilor care nu ne priesc, nu poţi să continui la nesfârşit într-un mediu care îţi dăunează, nu poţi să rămâi agăţat doar de o idee şi doar pentru că tu speri la ceva ce ştii cu siguranţă că nu este posibil în acest moment.
trebuie să avem curajul să renunţăm la oamenii care au renunţat deja la noi demult. vor rămâne în sufletul nostru pentru mult timp de acum înainte cu siguranţă, pentru că niciodată nu eşti bun la a uita complet, dar trebuie să stabileşti cât de mult vrei să îi laşi să îţi efecteze prezentul şi viitorul.

de foarte multe ori lucrurile nu sunt aşa cum te aştepţi tu să fie, dar trebuie să înveţi să te adaptezi, să accepţi situaţia aşa cum este ea, să nu te amăgeşti, să te ridici şi să mergi mai departe.
trebuie să iți permiți să fii fericit în continuare, pentru că fericirea stă doar în mâinile tale, iar asta câteodată presupune curajul de a merge mai departe fără acel ceva sau cineva.

mă întrebam la un moment dat dacă sunt dependentă de oameni. nu ştiu nici acum dacă sunt sau nu, dar ştiu că mi-e greu fără anumiţi oameni în viaţa mea, însă cum am mai spus, am renunțat demult să mai încerc să opresc persoanele care vor să plece.
nu iau niciodată decizii pripite sau în niciun caz pe cele importante, iar astăzi, m-am convins că trebuie să merg pe drumul ăsta și să nu mă mai uit înapoi, să păstrez lucrurile frumoase și să le uit pe cele urâte. a durat cinci luni ca să mă conving de asta și chiar dacă nu este cea mai ideală situație, chiar dacă ar mai fi lucruri de spus și de făcut, nu întotdeauna ai oportunitatea asta așa că fie că îți place, fie că nu, trebuie să renunți și să îți vezi mai departe de drum, dacă vrei să îți fie bine.

am încredere și am avut întotdeauna că lucrurile se repară cu timpul. dacă nu așa trebuie să fie, dacă am luat decizii greșite, știu sigur că lucrurile și oamenii își vor găsi drumul înapoi, dar acum ăsta este cel mai înțelept lucru pe care îl pot face.

concluzii din sfârșit de săptămână.

ce mă așteptam a fi un weekend greu, s-a dovedit a fi unul liniștit, plin de soare și plimbări. trecem uneori prin niște emoții greu de rezistat, ți se face inima mică mică și speri la ce-i mai bine. atunci uiți și de încrederea de sine și de tot, iei frica în brațe și uiti de tine. nici nu realizezi cât de important este să rămâi cu picioarele pe pământ și lucid în anumite situații.

concluzii:

nu aş da timişoara pentru bucureşti niciodată, dar am stabilit că mi-ar plăcea să îmi petrec o săptămână sau două acolo și sper să fac asta într-o zi.

cine a spus că de obicei ne facem griji pentru lucruri care nici măcar nu o să se întâmple, a avut dreptate. ne pierdem atât de mult timp încercând să evităm lucruri care nici măcar nu există încât abia mai respirăm, iar pe cele într-adevăr de temut nu avem cum să le evităm, în unele situaţii, oricum.

niciodată să nu afirmi ceva înainte de a verifica. indiferent despre ce este vorba şi cât de convins eşti că ai dreptate.

life begins where fear ends.

de lucruri frumoase ne lovim la tot pasul, iar când sunt şi neaşteptate, e şi mai bine.

pemalulmarii

o p t i m i s m .

designswan.com

va fi bine! de fiecare dată sper să reușesc să vă transmit măcar puțin din optimismul meu. de fapt, e speranță pură. e încredere. încredere în oameni, în mine, în tine, încredere că binele va fi la o aruncătură de băț întotdeauna. trebuie să avem încredere că noi suntem puternici, mereu ne-am dovedit a fi așa, trebuie doar să îți amintești! nu trebuie să ne dăm bătuți, orice ar putea să se întâmple sau orice o să se și întâmple la un moment dat. trebuie să-ți trasezi bine drumul, să știi ce vrei, iar în cazul în care nu știi, să afli! apoi totul va fi mult mai ușor. ajută-te, motivează-te, fă ce simți! - așa vei reuși să depășești cu capul sus orice, fără regrete și păreri de rău! învață să treci peste teamă! pășește acolo unde nu ai avut curajul să pășești până acum, depășește-ți limitele și surprinde-te! 
nu spun că este uşor. ştiu că este greu pe alocuri, poate foarte greu uneori, dar putere să te ridici, să mergi mai departe şi să zâmbeşti se va găsi întotdeauna. trebuie doar să crezi!
iar atunci când simţi că nu mai poţi, gândeşte-te la ultima dată când ai spus asta, şi acum uită-te aici: ai putut, a trecut, nu ţi-a mai păsat, ai uitat, chiar! aşa că vei putea şi de data asta! doar nu uita să înveţi câte ceva din fiecare căzătură, ca să îţi fie mai uşor la următoarea, pentru că ele vor exista atâta timp cât vei exista şi tu!

asta este pentru voi toţi şi pentru mine - care mai uit uneori.