Se afișează postările cu eticheta my dear to do list. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta my dear to do list. Afișați toate postările

duminică, 29 iunie 2014

lăsaţitoateuşilesăsedeschidă.

cred că unul dintre cele mai satisfăcătoare momente sunt acelea când realizezi că toate zilele care nu ţi-au fost tocmai zile şi nopţile pe care nu le-ai prea dormit dau rezultat şi toată munca ta dă roade.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.

acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!

încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.

şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.

visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.

luni, 9 iunie 2014

concluzii din sfârșit de săptămână.

ce mă așteptam a fi un weekend greu, s-a dovedit a fi unul liniștit, plin de soare și plimbări. trecem uneori prin niște emoții greu de rezistat, ți se face inima mică mică și speri la ce-i mai bine. atunci uiți și de încrederea de sine și de tot, iei frica în brațe și uiti de tine. nici nu realizezi cât de important este să rămâi cu picioarele pe pământ și lucid în anumite situații.

concluzii:

nu aş da timişoara pentru bucureşti niciodată, dar am stabilit că mi-ar plăcea să îmi petrec o săptămână sau două acolo și sper să fac asta într-o zi.

cine a spus că de obicei ne facem griji pentru lucruri care nici măcar nu o să se întâmple, a avut dreptate. ne pierdem atât de mult timp încercând să evităm lucruri care nici măcar nu există încât abia mai respirăm, iar pe cele într-adevăr de temut nu avem cum să le evităm, în unele situaţii, oricum.

niciodată să nu afirmi ceva înainte de a verifica. indiferent despre ce este vorba şi cât de convins eşti că ai dreptate.

life begins where fear ends.

de lucruri frumoase ne lovim la tot pasul, iar când sunt şi neaşteptate, e şi mai bine.


pemalulmarii

miercuri, 28 mai 2014

de-aş putea să le fac pe toate.

sidsel endresen & dugge wesseltoft - truth


aş vrea să trăiesc o mie de ani, să rămân veşnic la vârsta asta, să cresc doar ca om, în fiecare zi. uneori mă gândesc că nu voi avea când să vizitez toate locurile pe care o să vreau să le vizitez şi că nu o să citesc toate cărţile pe care vreau să le citesc. că nu o să am când să învăţ tot ce am de învăţat de la viaţă şi că nu o să iubesc niciodată cât pot să iubesc de fapt. că nu o să îmi ajungă timpul să ascult toată muzica asta frumoasă şi nici să mă uit la toate filmele bune. că nu o să văd suficient de  mult marea şi că nu o să reuşesc să întâlnesc toţi oamenii frumoşi. totuşi cel mai teamă mi-e că ar rămâne atât de multă iubire neîmpărtăşită. şi câte şi mai câte.

luni, 26 mai 2014

a fost o zi bună. şi încă nu ştii ce urmează.



wehearit.com

am vrut să ajung cât mai repede posibil acasă, să reușesc să scriu cât timp mai e soarele ăsta frumos pe cer. nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce miros au după-amiezile, dar mie îmi vine să mă scufund cu nasul în ele; în ele și în tot soarele implicat.

știi tu de ce preferi să te plimbi singură printre copacii înfloriți și flori și albine; doar ca să fie liniște în jur și în tine, că după toată agitația dintre oameni, abia atunci ți-e bine. nici măcar nu te deranjează doi-trei stropi de ploaie, nu te ascunzi, și nici nu o iei la fugă. iei o pauză de la absolut tot și decizi să faci o vizită; primești câteva fire de mentă chiar înainte să te ridici și să pleci, de ajuns pentru două pahare de limonadă. zâmbești. sper să reușesc să îmi plantez și eu mentă în zilele care urmează; sper. îți planifici pentru mâine o întâlnire pe cât de spontană pe atât de neașteptată, cu un om vechi și nu tocmai; te bucuri și speri să fie bine. ajungi acasă, pregătești limonada, deschizi geamul și lași să între cât mai e din soare. îți iei alte rânduri de haine, bei ultima gură și pleci din nou.


Royksopp - Sparks


melodia asta mi-a fost soundtrack-ul zilei și cel mai sigur că îmi va fi și mâine. unele melodii parcă se aliniază chiar perfect cu anumite stări pe care le trăiesc, iar aceasta este una dintre ele. mi-a făcut ziua mai frumoasă în adevăratul sens al cuvântului.

* am decis să-mi fac o etichetă nouă: "fericirea e cerul senin". și îmi voi strânge aici cât mai multe stări de bine cu cer senin.

uite cum din lucruri nesemnificative la prima vedere putem face lucruri de care să ne bucurăm, fără ca nici măcar să ne dăm puțin silința. totul e natural atunci când înveți cum să privești din unghiul potrivit.

marți, 13 mai 2014

the other day i reminded myself to remind you. did you get that reminder?

pentru că mereu uit datele concertelor, nu notez nicăieri şi îmi aduc aminte abia la câteva zile după ce au trecut. sâmbătă, 17 mai, ora 21, concert byron. e prea aproape data concertului, că altfel aş începe să iau lecitină, aşa că amintiţi-mi!

aici puteţi asculta noul album "melancolic", iar cei din Timişoara, puteţi merge să-i vedeţi!

duminică, 23 martie 2014

duminica aşa cum o vreau eu.

m-a trezit mirosul prăjiturii mele preferate din această iarnă şi am ştiut de ieri că astăzi va fi o zi frumoasă. pentru că ţine de noi felul în care decurg lucrurile, aşa că ar trebui să încercăm să avem o atitudine pozitivă cât de des putem. fericirea poate să vină din locuri mult prea nesemnificative pentru noi în alte zile. şi am învăţat că până şi un om care se etichetează drept trist, poate să fie fericit atunci când face o pauză din a mai gândii prea mult şi se concentrează pe lucrurile care îi plac cu adevărat. nici un om trist nu este trist în totalitate. aşa că să învăţăm să lăsăm partea fericită din noi la suprafaţă mai des dacă vrem să ne fie bine.

un om mare spunea că cel care işi petrece viaţa adunând aur pentru Trezoreria de Stat a Statelor Unite şi nu se distrează este un prost fară de seamă şi un idiot de nedescris. şi avea la fel de mare dreptate pe cât era el de mare. 
aşa că să avem o zi bună. să ne bucurăm de soare şi de plimbări, de zâmbete şi de oamenii care trec pe lângă noi. să lăsăm tristeţea pe o altă zi.

I blame coco - Playwright Fate

joi, 13 februarie 2014

failure? i never encountered it. all i ever met were temporary setbacks.

Federico Erra

mă întrebam dacă într-adevăr există planuri care dau greş. dacă nu cumva noi ne construim planuri în momente inoportune sau nu ne străduim suficient de mult. mă gândeam că despre asta este vorba când îţi doreşti ceva cu adevărat, să vrei atât de mult încât să nu renunţi la prima piedică pusă, să fii dispus să te ridici și să o iei de la capăt. şi cred că acesta este unul dintre lucrurile care ne diferenţiază pe noi ca oameni: unii aleg să încerce până când ajung acolo unde îşi doresc, în timp ce alţii aleg să nu încerce. unii aleargă, alţii sunt ca o frunză care se lasă purtată încotro vrea vântul. fiecare are dreptul la o decizie şi toţi îşi construiesc propriul drum.

spunea cineva că nu trebuie să ai aşteptări dacă vrei să nu suferi. ba nu! eu cred că trebuie să avem aşteptări. mari. și multe. a nu avea aşteptări este ca şi cum ai considera că ceea ce îţi doreşti este prea uriaş şi tu nu meriţi. sau ca şi cum îţi este frică de ceva ce te-ar putea face fericit. sau ca și cum te-ai lăsa în voia sorții. cred că important este ca atunci când nu se realizează să ai curajul să continui şi să reflectezi asupra ce ai făcut bine şi ce nu. pentru că de cele mai multe ori este vina noastră, și trebuie să învățăm să acceptăm asta. şi cel mai important, să ai curajul să o iei de la capăt atunci când e cazul, să îţi croieşti drumul încă o dată, cu şi mai multă dorinţă. când te bucuri mai mult de un lucru dacă nu atunci când ştii că te-ai chinuit să ajungi acolo? sunt doar mici zgârieturi care se vor vindeca în timp şi oricum lucrurile se aşează mereu într-un aşa fel cum ar putea să-ţi fie mai bine. 

cred că oamenii nu eşuează niciodată, de fapt, ci doar se sperie sau obosesc şi se opresc din a mai încerca.

nu ştiu când am fost ultima oară atât de lucidă în ceea ce priveşte felul în care ar trebui să văd lucrurile ca să îmi fie bine..