de-aş putea să le fac pe toate.

sidsel endresen & dugge wesseltoft - truth

aş vrea să trăiesc o mie de ani, să rămân veşnic la vârsta asta, să cresc doar ca om, în fiecare zi. uneori mă gândesc că nu voi avea când să vizitez toate locurile pe care o să vreau să le vizitez şi că nu o să citesc toate cărţile pe care vreau să le citesc. că nu o să am când să învăţ tot ce am de învăţat de la viaţă şi că nu o să iubesc niciodată cât pot să iubesc de fapt. că nu o să îmi ajungă timpul să ascult toată muzica asta frumoasă şi nici să mă uit la toate filmele bune. că nu o să văd suficient de  mult marea şi că nu o să reuşesc să întâlnesc toţi oamenii frumoşi. totuşi cel mai teamă mi-e că ar rămâne atât de multă iubire neîmpărtăşită. şi câte şi mai câte.

a fost o zi bună. şi încă nu ştii ce urmează.

wehearit.com

am vrut să ajung cât mai repede posibil acasă, să reușesc să scriu cât timp mai e soarele ăsta frumos pe cer. nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce miros au după-amiezile, dar mie îmi vine să mă scufund cu nasul în ele; în ele și în tot soarele implicat.

știi tu de ce preferi să te plimbi singură printre copacii înfloriți și flori și albine; doar ca să fie liniște în jur și în tine, că după toată agitația dintre oameni, abia atunci ți-e bine. nici măcar nu te deranjează doi-trei stropi de ploaie, nu te ascunzi, și nici nu o iei la fugă. iei o pauză de la absolut tot și decizi să faci o vizită; primești câteva fire de mentă chiar înainte să te ridici și să pleci, de ajuns pentru două pahare de limonadă. zâmbești. sper să reușesc să îmi plantez și eu mentă în zilele care urmează; sper. îți planifici pentru mâine o întâlnire pe cât de spontană pe atât de neașteptată, cu un om vechi și nu tocmai; te bucuri și speri să fie bine. ajungi acasă, pregătești limonada, deschizi geamul și lași să între cât mai e din soare. îți iei alte rânduri de haine, bei ultima gură și pleci din nou.


Royksopp - Sparks


melodia asta mi-a fost soundtrack-ul zilei și cel mai sigur că îmi va fi și mâine. unele melodii parcă se aliniază chiar perfect cu anumite stări pe care le trăiesc, iar aceasta este una dintre ele. mi-a făcut ziua mai frumoasă în adevăratul sens al cuvântului.

* am decis să-mi fac o etichetă nouă: "fericirea e cerul senin". și îmi voi strânge aici cât mai multe stări de bine cu cer senin.

uite cum din lucruri nesemnificative la prima vedere putem face lucruri de care să ne bucurăm, fără ca nici măcar să ne dăm puțin silința. totul e natural atunci când înveți cum să privești din unghiul potrivit.

ai curajul să faci ce simți!

mi-am educat mintea să nu creadă în regrete sau cel puţin să le evite pe cât posibil, iar în timp am învăţat să îmi ghidez fiecare decizie în acest sens. cred că în general ne oprim din a spune sau a face lucruri pentru că ne temem, ne-am obişnuit să fim în felul acesta, închişi în noi, parcă. nu mai lăsăm loc de sentimente, ne-am dezobişnuit să ne mai îmbrăţişăm prietenii şi să le spunem că ţinem la ei. 
tindem să nu avem încredere în noi şi să nu ne încurajăm în a face lucruri nebuneşti, poate. doar că din păcate cel mai des se întâmplă să nu ne încurajăm nici să facem lucruri simple, pentru sufletul nostru. ne este frică să facem ce simţim, de fapt, doar pentru că ne temem de reacţia celuilalt.
 
am spus şi voi spune întotdeauna că oamenii trebuie să înveţe să aibe încredere în ei şi în deciziile lor. că trebuie să înveţe să facă ceea ce simt, indiferent de consecinţe. nimeni nu o să fugă de noi din cauza unui lucru pe care îl vom face sau spune, iar dacă se va întâmpla asta, nu e neapărată nevoie să fie din vina noastră şi cu siguranţă vom avea ceva de învăţat. trebuie doar să ştii din ce perspectivă să priveşti lucrurile. 

nu am fost aşa acum câţiva ani, aveam nevoie să întreb zece oameni înainte să iau o decizie şi de cele mai multe ori nu o luam pe cea care mi-o doream cu adevărat, dar am realizat cât de important este să schimb asta şi am făcut-o! 
şi acum stau uneori să mă gândesc dacă ar fi bine "să..", dar dacă în secunda doi îmi dau seama că este ceva ce simt că îmi doresc să fac, nu mai stau pe gânduri. oricât de puţin ar contribui la fericirea mea, o fac, pentru că noi suntem principalii pioni în jocul de-a fericirea, noi contribuim cu cea mai semnificativă cantitate la fericirea noastră. 

din dorinţa de a face ce simt într-un moment anume, am îmbărăţişat de trei ori un om care îmi era şi încă îmi este total necunoscut, doar pentru că m-am simţit cumva apropiată de el. nu ştiu dacă a înţeles mare lucru, dar poate că îi voi explica dacă voi avea vreodată şansa.

faceți ce simțiți, când simțiți, cum simțiți! e o stare atât de frumoasă, te eliberează și cu timpul ajută la încrederea de sine. de câte ori v-aţi întrebat "ce s-ar fi întâmplat dacă?" şi de câte ori aţi regretat că nu aţi avut curajul să faceţi anumite lucruri din te miri ce motive? nu mai ascultați de vocea din interiorul vostru care vă aruncă în față motive pentru care să nu, ci luați în calcul primul motiv pentru care să da, fie el și singurul. și nu în ultimul rând luați în calcul fericirea voastră, lucru ce contează cel mai mult.
nu mai gândiţi atât de mult, alegeţi să gândiţi puţin şi sănătos!

there's some people in this world who you can just love and love and love no matter what.

sunt unii oameni care fac o parte din viaţa noastră să fie mai deosebită prin simplul fapt că sunt şi ei acolo. nu am decis încă dacă sunt sau nu dependentă de oameni, dar ţin foarte mult la relaţiile speciale pe care am reuşit să le păstrez după ani şi ani. de fapt sunt singurele relaţii pe care le-am păstrat şi de care îmi pasă cu adevărat. sunt acele legături pe care tocmai trecerea timpului le face mai puternice şi mai speciale.
mă bucur enorm când realizez că am lângă mine oameni frumoşi, sinceri, calzi, oameni care reuşesc să schimbe ceva în mine şi care mă fac să zâmbesc.
chiar dacă sunt puţini şi degetele de la o mână sunt prea multe, sunt cei mai minunaţi şi nu i-aş schimba pentru nimic de pe lumea asta. reuşesc să îmi ofere o stare pozitivă cum prea puţini oameni reuşesc să o facă şi în moduri în care nici nu te aştepţi, sunt cei din preajma cărora nu aş pleca nici pentru zece minute.

pentru astfel de oameni din viaţa mea şi din viaţa voastră s-au inventat îmbrăţişările.

pentru tine.

the other day i reminded myself to remind you. did you get that reminder?

pentru că mereu uit datele concertelor, nu notez nicăieri şi îmi aduc aminte abia la câteva zile după ce au trecut. sâmbătă, 17 mai, ora 21, concert byron. e prea aproape data concertului, că altfel aş începe să iau lecitină, aşa că amintiţi-mi!

aici puteţi asculta noul album "melancolic", iar cei din Timişoara, puteţi merge să-i vedeţi!

joy joy joy.

spre ce anume alergăm când totul este deja aici?
iubeşte! relaxează-te! iubeşte-te! visează! restul va veni de la sine.

şi dacă vă tot povesteam despre cum găsesc eu mici bucurii în natură şi despre cum îmi hrănesc optimismul:

 

 foto: pemalulmarii

nu sunt secrete şi totuşi nu toată lumea ştie.

Ines

zilele cu soare şi flori şi verdeaţă trezesc tot optimismul din mine în ultimele două luni. daţi-mi zile frumoase şi vă voi împărţi optimism în schimb. în casă îmi schimb vazele cu flori o dată la câteva zile plus că abia aştept să îmi înflorească lămâiul şi orhideea. apreciez tot mai mult că am învăţat să mă bucur de orice lucru micmic şi nu doar atât, ci simt o satisfacţie în mine care-mi dă o stare de bine, iar toate acestea datorită unui singur om.

încep să cred tot mai tare că lucrurile mărunte sunt cele care ne fac cu adevărat fericiţi şi tare aş vrea ca toţi să uite pentru o secundă de problemele lor şi să privească spre acele mici detalii care le oferă câte un mic zâmbet, pentru că dacă stai să cântăreşti, sunt cu mult mai multe lucrurile care ne fac fericiţi decât cele care ne întristează. tare aş vrea să înveţe să nu mai tânjească după lucruri mari şi abia atunci să fie fericiţi. e o diferenţă între a-ţi dori ceva cu adevărat şi a face din acel lucru singura ta sursă de fericire. drumurile sunt lungi, complicate, şi mai ales că nu ai niciodată garanţia că vei ajunge acolo. aşa că de ce să nu înveţi să te bucuri de viaţă între timp?

observ în jurul meu tot mai mulţi cunoscuţi care nu au timp să mai trăiască aşa cum se cuvine pentru că ei se gândesc la viitor, la cum vor ajunge undeva şi la cum lor le va fi mult mai bine decât le-a fost altora. nu, nu mi se pare nimic greşit în a avea planuri măreţe (încerc şi eu să prind curaj şi să vreau tot mai multe), dar pentru ei este doar o dorinţă şi atât, aşteaptă să le pice din cer o oportunitate ca să îşi îndeplinească visul. nici măcar nu pot să explic, pentru că îi înţeleg prea puţin, dar mi se pare absolut trist să ajungi în situaţia în care nu te mai mulţumeşte nimic şi nimic nu îţi mai oferă vreo satisfacţie, doar ideea că "într-o zi voi fi cel mai fericit". aşteaptă ziua aceea şi le ratează pe toate celelalte pe lângă care trec şi în care au o mie şi o sută de motive să fie fericiţi. cum bine spunea cineva, sunt oameni care privesc pe geam, dar îşi observă doar propriul chip.

am prins acum două seri la televizor vreo 10 minute dintr-o emisiune unde era o fetiţă de şase ani, pe care o creştea bunica ei şi zilnic îşi făcea temele în pat, din motive evidente, care îşi dorea cel mai tare de pe lumea asta o masa şi un scaun. avem nevoie să auzim tot mai des astfel de lucruri ca să ştim unde greşim.

cred că trebuie să înţelegem că viaţa e acum şi aici şi că ţine numai de noi felul în care alegem să o trăim.

nu e nepasare.

sper să trezească ceva în mine cutremurul de acum o oră.

pauza dintre vene.