mi-e absolut imposibil să înţeleg cum funcţionăm unii dintre noi în situaţii în care nu ai prea multe opţiuni şi timp de stat pe gânduri. când mai sunt doar vreo două săptămâni, iar tu încă te gândeşti cum să păcăleşti timpul, dar la sfârşitul zilei realizezi că cel păcălit eşti tu; timpul e bine-mersi.
dorin tudoran spunea că între ''domnilor, acesta e un cadavru!'' - începutul unui film - şi ''tot nu poţi schimba lumea şi mai ai şi treabă!'' - sfârşitul altuia - a avut destul timp să scrie un poem. eu prefer să-l mai citesc puţin şi să nu mă gândesc la cât de neproductivă sunt, să îmi reorganizez timpul în favoarea lui, nu a mea şi să mă consolez cu faptul că poemul nu a fost scris, până la urmă.
în altă ordine de idei, viaţa mea nu cred că a fost niciodată mai organizată ca acum.
aşa că lasăprostiileşiapucătedetreabă.
Se afișează postările cu eticheta 7 (şapte). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 7 (şapte). Afișați toate postările
sâmbătă, 13 iunie 2015
luni, 4 mai 2015
delicateţe
![]() |
" Dacă va comanda o ceaşcă de cafea decofeinizată, mă ridic de la masă şi plec. Nu ai dreptul să bei o ceaşcă de cafea decofeinizată la genul acesta de întâlniri. Este cea mai puţin convivială băutură din câte există. Nici ceaiul nu este mai bun. Abia ne-am întâlnit şi ne instalăm deja într-un cocon moale. Prevăd că ne vom petrece după-amiezile de duminică uitându-ne la televizor. sau, mai rău, la socri. [...] În cele din urmă şi-a spus că un suc ar fi în regulă. Da, un suc e simpatic. Convivial şi deloc agresiv. Ar arăta că fata este blândă şi echilibrată. Dar ce fel de suc? Mai bine te fereşti de cele clasice: de evitat sucul de mere sau de portocale. Trebuie să fii puţintel original fără să fii excentric. Sucul de papaya sau guava, te ia cu fiori. nu, cel mai bine ar fi să aleagă ceva între ele, bunăoară sucul de caise. Asta e. Sucul de caise este perfect. Dacă alege sucul de caise, o iau de nevastă, a gândit François. [...]
- Am să iau.. un suc de caise, a răspus Nathalie.
A privit-o ca pe o efracţie a realităţii. "
avem teorii de-ale noastre printre cele mai absurde. sau nu. în interiorul nostru se joacă o adevărată piesă de teatru, cu scena lustruită, replici şi ipostaze bine puse la punct. pentru că aşa suntem. doar că uneori teoriile coincid cu realitatea (cât de absurd? sau nu.), iar atunci îţi uiţi replicile şi până te gândeşti la altele mai poţi doar să ridici din sprânceană uimit.
vineri, 17 aprilie 2015
mi-am făcut ordine prin haos.
ne este dat să trecem prin anumite obstacole şi când în sfârşit ne vedem la sfârşitul drumului realizăm că nu foarte departe ne aşteaptă altele, care sunt tocmai rezultatul acelor greutăţi peste care ai trecut cu brio de curând. să nu se înţeleagă greşit, fericire există. nici nu cred că a existat vreodată mai multă ca acum.
sunt recunoscătoare pentru toate schimbările care mi se întâmplă şi pentru toate dilemele şi bătăile de cap provocate de acestea.
de multe ori cred că ne dorim anumite lucruri, dar nu suntem dispuşi să suportăm consecinţele pe care le implică. vrem doar pachetul cu o fundă roşie, dar uităm că nimic nu rămâne fără un echilibru. terminăm în a ne plânge la nesfârşit şi ajungem să ne dorim cu totul altceva, doar pentru că ne este teamă. renunţăm la o plăcere pentru o alta, pe care oricum nu ştim cum să o abordăm corect. e un cerc vicios.
îmbrăţişez, de data asta, toate fricile care s-au trezit în mine. toată nesiguranţa şi tot drumul care a mai rămas de parcurs. şi.. iertat să-mi fie, dar lung mai este.
îmbrăţişez toate stările de bine şi toată dragostea pe care nu ştiu cum să le apuc mai corect şi cum să le devorez mai bine.
sunt recunoscătoare pentru toate schimbările care mi se întâmplă şi pentru toate dilemele şi bătăile de cap provocate de acestea.
de multe ori cred că ne dorim anumite lucruri, dar nu suntem dispuşi să suportăm consecinţele pe care le implică. vrem doar pachetul cu o fundă roşie, dar uităm că nimic nu rămâne fără un echilibru. terminăm în a ne plânge la nesfârşit şi ajungem să ne dorim cu totul altceva, doar pentru că ne este teamă. renunţăm la o plăcere pentru o alta, pe care oricum nu ştim cum să o abordăm corect. e un cerc vicios.
îmbrăţişez, de data asta, toate fricile care s-au trezit în mine. toată nesiguranţa şi tot drumul care a mai rămas de parcurs. şi.. iertat să-mi fie, dar lung mai este.
îmbrăţişez toate stările de bine şi toată dragostea pe care nu ştiu cum să le apuc mai corect şi cum să le devorez mai bine.
marți, 2 decembrie 2014
vineri, 28 noiembrie 2014
unşpe şi haos.
![]() |
| http://cargocollective.com |
e haos şi nu îl poţi controla aşa cum ţi-ai dori. n-ai ce face decât să aştepţi să treacă furtuna. aceeaşi furtună care vine şi pleacă, mereu în forme diferite.
dar ştii că e doar o stare, poate că doar ceva mai prelungită de data aceasta. şi doare, mai ales atunci când ştii că mai multă dăruire de atât nu ai fi putut să oferi.
şi poate că este iubire, poate că nu, rănile se vor vindeca la un moment dat, oricum, într-un fel sau altul. doar s-au vindecat de atâtea ori.
şi se termină anul, la fel cum se termină multe lucruri din viaţa noastră, dar doar aşa se poate face loc de nou, de mai bun, de mai mult, de tot ce nu s-a putut până acum. pentru că un nou an este o nouă speranţă, iar asta este tot ce avem nevoie uneori. este tot ceea ce nu am fost până acum şi speranţa că vom fi de acum încolo.
şi acum că se termină anul, realizez la o simplă analiză, că cele mai minunate, sincere şi adevărate trăiri le-am avut datorită oamenilor din jurul meu. trăim pentru oamenii din jurul nostru, iar ei trăiesc pentru noi. nu ştiu dacă există ceva mai important decât ei şi nu cred că există o altă sursă mai mare de fericire. poate doar acea fericire pe care o găsim în noi.
şi e haos şi aproape unşpe decembrie, deşi nici decembrie nu e încă. şi te faci mic mic, şi speri exact la ceea ce ai sperat şi anul trecut exact pe vremea asta. şi ţi-e frică de tot ce-a fost şi n-a fost. de tot ce-ar fi putut să fie şi mai bine că nu este. şi cât de mult ai vrea să fie..
e haos, chiar şi atunci când totul pare clar ca oceanul de care m-am îndrăgostit vara asta.
şi e aproape unşpe.
joi, 27 noiembrie 2014
“Nobody can say anything about you. Whatsoever people say is about
themselves. But you become very shaky, because you are still clinging to
a false center. That false center depends on others, so you are always
looking to what people are saying about you. And you are always
following other people, you are always trying to satisfy them. You are
always trying to be respectable, you are always trying to decorate your
ego. This is suicidal. Rather than being disturbed by what others say,
you should start looking inside yourself…
Whenever you are self-conscious you are simply showing that you are not conscious of the self at all. You don’t know who you are. If you had known, then there would have been no problem— then you are not seeking opinions. Then you are not worried what others say about you— it is irrelevant!
When you are self-conscious you are in trouble. When you are self-conscious you are really showing symptoms that you don’t know who you are. Your very self-consciousness indicates that you have not come home yet.”
- Osho
Whenever you are self-conscious you are simply showing that you are not conscious of the self at all. You don’t know who you are. If you had known, then there would have been no problem— then you are not seeking opinions. Then you are not worried what others say about you— it is irrelevant!
When you are self-conscious you are in trouble. When you are self-conscious you are really showing symptoms that you don’t know who you are. Your very self-consciousness indicates that you have not come home yet.”
- Osho
duminică, 16 noiembrie 2014
ce am înțeles până acum - despre iubire.
iubire e atunci când îţi râd până şi ochii, e atunci când cuvintele nu-ţi mai ajung şi vrei să inventezi altele, poate-poate reuşeşti să exprimi prin ele ceea ce nu poţi altfel. iubirea e atunci când te iubeşti pe tine însuţi mai tare ca oricând.
iubire e chiar şi atunci când îţi plângi tot sufletul şi toate lacrimile, când simţi într-adevăr că într-un fel sau altul depinzi de deciziile şi sentimentele celuilalt.
iubire e tot ceea ce oferi fără să aștepți absolut nimic la schimb, e tot ceea ce ai și ce nu ai, tot ceea ce ai vrea să ai și nu ai. iubire e atunci când îți macini fiecare gând și contrar tuturor opiinilor pe care le ai tu și ceilalți, știi că merită.
iubire e atunci când totul e cu susul în jos, iar tu nu mai înțelegi nimic.
am etichetă nouă, pentru că iubirea e tot ceea ce ai știut și tot ceea ce înveți să știi despre ea. iubire etc.
iubire e chiar şi atunci când îţi plângi tot sufletul şi toate lacrimile, când simţi într-adevăr că într-un fel sau altul depinzi de deciziile şi sentimentele celuilalt.
iubire e tot ceea ce oferi fără să aștepți absolut nimic la schimb, e tot ceea ce ai și ce nu ai, tot ceea ce ai vrea să ai și nu ai. iubire e atunci când îți macini fiecare gând și contrar tuturor opiinilor pe care le ai tu și ceilalți, știi că merită.
iubire e atunci când totul e cu susul în jos, iar tu nu mai înțelegi nimic.
am etichetă nouă, pentru că iubirea e tot ceea ce ai știut și tot ceea ce înveți să știi despre ea. iubire etc.
marți, 4 noiembrie 2014
câte ceva.
să-ţi pese de ceilalţi, dar nu uita de tine. fii centrul universului tău înainte de a fi al altora. nu-ţi fie teamă să greşeşti, nici faţă de tine şi nici faţă de alţi oameni. ai curajul să visezi şi fă-ţi planuri şi pentru cel mai puţin probabil vis.
să te bucuri de cine eşti, cum eşti şi luptă să fii liniştit într-o lume în care oamenii parcă au uitat că totul depinde de noi în primul rând, într-o lume în care oamenii îşi caută scuze în lipsuri şi neajunsuri. nu uita că aşa cum te educi, aşa te ai, iar că pe cei din jurul nostru nu îi vom schimba niciodată, oricât de mult ne-am strădui.
să ştii că fericirea se învaţă şi că la temelia fericirii stai tu.
înconjoară-te de oameni frumoşi şi lasă-i să te inspire.
iubeşte-te, ca mai apoi să îi poţi iubii şi pe ceilalţi!
să te bucuri de cine eşti, cum eşti şi luptă să fii liniştit într-o lume în care oamenii parcă au uitat că totul depinde de noi în primul rând, într-o lume în care oamenii îşi caută scuze în lipsuri şi neajunsuri. nu uita că aşa cum te educi, aşa te ai, iar că pe cei din jurul nostru nu îi vom schimba niciodată, oricât de mult ne-am strădui.
să ştii că fericirea se învaţă şi că la temelia fericirii stai tu.
înconjoară-te de oameni frumoşi şi lasă-i să te inspire.
iubeşte-te, ca mai apoi să îi poţi iubii şi pe ceilalţi!
vineri, 11 iulie 2014
un fel de întoarcere în timp.
e o stare atât de minunată să ştii că viaţa ţi-a oferit ocazia să îţi hrăneşti anumite dorinţe, să ştii că poţi să faci absolut tot ce nu ai reuşit să faci acum ceva vreme, fie din lipsă de timp sau din alte diverse motive. nu ştiu dacă oamenii ne acordă foarte des o a doua şansă, poate că nu, în schimb viaţa ne-o oferă, sub diferite forme.
că poţi să mai treci încă o dată prin locuri frumoase de care te-ai ataşat, că poţi să mai îmbrăţişezi de câteva ori nişte oameni de care nici nu credeai că o să ţi se facă atât de dor şi că de data asta poţi să îţi iei rămas bun aşa cum se cuvine.
că pur şi simplu ai dreptul să îţi corectezi trecutul, cel care ţine strict de tine, de învăţăturile şi de trăirile tale. ai dreptul să nu mai stai în casă o zi întreagă, pentru că acum ştii. ai dreptul să mergi în toate locurile în care nu ai fost data trecută pentru că ai fost obosit sau pur şi simplu nu ai avut chef.
mă gândesc cât de importante sunt experienţele de această natură, pentru cei ce au ochi să vadă. să înveţi să nu stai pe loc. să te mişti, să faci ceva cu oportunităţile care ţi s-au oferit. să vrei să cunoşti oameni, nu să te limitezi la doi, trei care oricum nu sunt pe placul tău, dar te-ai obişnuit cu ei. de învăţat poţi să înveţi şi de la cel mai plictisitor om de pe pământ, tocmai asta, să nu fi plictisitor. ai dreptul să îţi alegi oamenii de lângă tine, dar nu ai dreptul să îi judeci.
astfel înveţi cât de important este fiecare moment, cât de mult trebuie să profiţi de fiecare lucru şi cât de important este să nu laşi timpul să treacă pe lângă tine.
mâine seară plec acasă peste ocean şi sunt mai mult decât fericită! simplul fapt că pot să profit de acele momente înzecit mai mult îmi aduce o linişte probabil greu de descris. mi-am pus bazele în această plecare şi sunt încrezătoare că anumite lucruri se vor schimba în bine. că eu mă voi schimba.
e pur şi simplu minunat să poţi să te întorci acolo unde consideri că au mai rămas lucruri de rezolvat.
mulţumesc, viaţă!
că poţi să mai treci încă o dată prin locuri frumoase de care te-ai ataşat, că poţi să mai îmbrăţişezi de câteva ori nişte oameni de care nici nu credeai că o să ţi se facă atât de dor şi că de data asta poţi să îţi iei rămas bun aşa cum se cuvine.
că pur şi simplu ai dreptul să îţi corectezi trecutul, cel care ţine strict de tine, de învăţăturile şi de trăirile tale. ai dreptul să nu mai stai în casă o zi întreagă, pentru că acum ştii. ai dreptul să mergi în toate locurile în care nu ai fost data trecută pentru că ai fost obosit sau pur şi simplu nu ai avut chef.
mă gândesc cât de importante sunt experienţele de această natură, pentru cei ce au ochi să vadă. să înveţi să nu stai pe loc. să te mişti, să faci ceva cu oportunităţile care ţi s-au oferit. să vrei să cunoşti oameni, nu să te limitezi la doi, trei care oricum nu sunt pe placul tău, dar te-ai obişnuit cu ei. de învăţat poţi să înveţi şi de la cel mai plictisitor om de pe pământ, tocmai asta, să nu fi plictisitor. ai dreptul să îţi alegi oamenii de lângă tine, dar nu ai dreptul să îi judeci.
astfel înveţi cât de important este fiecare moment, cât de mult trebuie să profiţi de fiecare lucru şi cât de important este să nu laşi timpul să treacă pe lângă tine.
mâine seară plec acasă peste ocean şi sunt mai mult decât fericită! simplul fapt că pot să profit de acele momente înzecit mai mult îmi aduce o linişte probabil greu de descris. mi-am pus bazele în această plecare şi sunt încrezătoare că anumite lucruri se vor schimba în bine. că eu mă voi schimba.
e pur şi simplu minunat să poţi să te întorci acolo unde consideri că au mai rămas lucruri de rezolvat.
mulţumesc, viaţă!
luni, 7 iulie 2014
nu uitaţi să nu uitaţi!
mi-aş dori ca oamenii să nu uite. să nu uite privirile şi îmbrăţisările după care au tânjit cândva şi pe care le-au avut mai apoi. să nu uite stările pe care i le-au provocat alţi oameni sau acele momente care le erau dragi cândva. să nu uite un prieten care într-o zi le-a fost totul, sper să rămână în sufletul lor o bucăţică din ce a fost, mereu. sper ca timpul să nu le spulbere şi ultima firimitură de amintire. aş mai vrea ca oamenii odată ce au iubit, să iubească pentru totdeauna. să nu existe te-am iubit, căci pentru mine nu există. sper ca o relaţie care a fost specială la un moment dat, să rămână specială pentru totdeauna. indiferent de natura ei. şi cred că acele legături sincere dintre doi oameni aşa şi trebuie să rămână, indiferent de lucrurile care se ivesc.
cred că de multe ori ne este frică să nu fim uitaţi sau să se uite acele momente pe care noi le păstrăm în suflet ca fiind cele mai preţioase. de multe ori nu stă în puterea noastră să decidem cine rămâne şi cine pleacă, iar atunci se naşte o teamă groaznică de a nu fi uitaţi. o teamă care trece cu timpul sau poate că nu.
trebuie să avem grijă de oameni cât timp sunt lângă noi, să le oferim tot ceea ce suntem, iar dacă ei aleg totuşi să plece sau viaţa face în aşa fel încât să-i poarte pe un alt drum, ei bine.. atunci eu nu mai ştiu!
trec mai departe, îi las să mă uite sau nu, dar eu aleg să nu-i uit. pentru că nu pot şi nu am putut niciodată!
cred că de multe ori ne este frică să nu fim uitaţi sau să se uite acele momente pe care noi le păstrăm în suflet ca fiind cele mai preţioase. de multe ori nu stă în puterea noastră să decidem cine rămâne şi cine pleacă, iar atunci se naşte o teamă groaznică de a nu fi uitaţi. o teamă care trece cu timpul sau poate că nu.
trebuie să avem grijă de oameni cât timp sunt lângă noi, să le oferim tot ceea ce suntem, iar dacă ei aleg totuşi să plece sau viaţa face în aşa fel încât să-i poarte pe un alt drum, ei bine.. atunci eu nu mai ştiu!
trec mai departe, îi las să mă uite sau nu, dar eu aleg să nu-i uit. pentru că nu pot şi nu am putut niciodată!
vineri, 4 iulie 2014
am făcut pace, ne luăm de mână şi plecăm la drum, din nou. eu şi cu mine.
m-am speriat în momentul în care am observat că am fost exact ceea ce urăsc mai mult la oameni. poate este un cuvânt mult prea greu, dar da, urăsc. le spun altor oameni în repetate rânduri să îşi schimbe viaţa, să aibă curaj, să fie puternici şi să ia decizii. le spun cu cea mai mare convingere că doar tu singur poţi să ai grijă să-ţi fie bine, că eu m-am convins de asta într-o mulțime de situații.
m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.
am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!
m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.
este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.
m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.
am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!
m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.
este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.
duminică, 29 iunie 2014
lăsaţitoateuşilesăsedeschidă.
cred că unul dintre cele mai satisfăcătoare momente sunt acelea când realizezi că toate zilele care nu ţi-au fost tocmai zile şi nopţile pe care nu le-ai prea dormit dau rezultat şi toată munca ta dă roade.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.
acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!
încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.
şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.
visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.
acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!
încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.
şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.
visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.
joi, 26 iunie 2014
fericirea privită diferit.
atunci când nu sunt în cea mai bună dispoziţie (ca să nu spun tristă), încerc să mă adun şi să mă aduc cu picioarele pe pământ cât mai rapid. încerc să ignor partea din mine care ar vrea să gândească mult, să rumege fiecare cuvant spus şi nespus, decizie luată sau nu. aşa se face că de cele mai multe ori aleg să citesc. şi atunci citesc mult, cărţi, editoriale, bloguri, orice. încerc să mă concentrez pe mine-le meu care mai are încă multe de învăţat, poate de zece ori mai multe decât ştie deja.
citisem în dimineaţa asta, cum în Tibet, în pieţe, deşi oamenii sunt săraci, lasă la preţ, zâmbesc şi te întreabă permanent dacă eşti fericit. cât de mult mi-ar plăcea să merg în piaţă să cumpăr ce am nevoie, iar vânzătorii să mă întrebe dacă sunt fericită. în fiecare zi. cred că am avea nevoie de asta, noi oamenii, în general, în felul ăsta să privim sincer şi adânc în sufletul nostru şi să realizăm că de fapt ba da, suntem fericiţi, avem toate motivele pentru care să fim.
prin Orient, oamenii au cultura karmei, ceea ce îi îndreaptă spre atenţie şi deschidere către fericire, pe principiul "consecințele frumoase sunt născute din acțiuni frumoase". ei spun că dorinţa noastră de fericire pentru ceilalţi, nu este altceva decât o intensificare a propriei noastre fericiri lăuntrice, lucru cu care nu poţi să nu fii de acord.
în Occident, în schimb, oamenii funcţionează pe principiul "ce faci ca eu să fiu fericit?". aici egoismul e la fiecare pas şi nu trebuie să citim cărţi ca să ne dăm seama de asta. dacă deschidem puţin ochii şi privim în jurul nostru ne convingem imediat că aşa stau lucrurile. aşteptăm să primim şi uităm să mai şi dăruim, iar concepţia "fă-mă fericit!" e chiar sursa nefericirii, iar noi în sufletul nostru ştim asta foarte bine. trebuie să fim noi cei care dăm ceea ce cerem, iar atunci cu siguranţă vom avea. dacă vrem iubire, trebuie să dăruim iubire, dacă vrem prieteni, trebuie să învăţăm mai întâi să fim noi prietenii pe care îi căutăm.
nu sunt reguli, iar noi avem dreptul şi inteligenţa să alegem să trăim în felul pe care ni-l dorim. nu trebuie să ne mutăm în Tibet ca să le adoptăm modul lor de gândire sau în India ca să credem în karma. important este să facem diferenţele dintre bine şi rău şi să trăim în aşa fel încât să ne simţim bine cu noi şi cu oamenii din jurul nostru.
do anything, but let it produce joy.
citisem în dimineaţa asta, cum în Tibet, în pieţe, deşi oamenii sunt săraci, lasă la preţ, zâmbesc şi te întreabă permanent dacă eşti fericit. cât de mult mi-ar plăcea să merg în piaţă să cumpăr ce am nevoie, iar vânzătorii să mă întrebe dacă sunt fericită. în fiecare zi. cred că am avea nevoie de asta, noi oamenii, în general, în felul ăsta să privim sincer şi adânc în sufletul nostru şi să realizăm că de fapt ba da, suntem fericiţi, avem toate motivele pentru care să fim.
prin Orient, oamenii au cultura karmei, ceea ce îi îndreaptă spre atenţie şi deschidere către fericire, pe principiul "consecințele frumoase sunt născute din acțiuni frumoase". ei spun că dorinţa noastră de fericire pentru ceilalţi, nu este altceva decât o intensificare a propriei noastre fericiri lăuntrice, lucru cu care nu poţi să nu fii de acord.
în Occident, în schimb, oamenii funcţionează pe principiul "ce faci ca eu să fiu fericit?". aici egoismul e la fiecare pas şi nu trebuie să citim cărţi ca să ne dăm seama de asta. dacă deschidem puţin ochii şi privim în jurul nostru ne convingem imediat că aşa stau lucrurile. aşteptăm să primim şi uităm să mai şi dăruim, iar concepţia "fă-mă fericit!" e chiar sursa nefericirii, iar noi în sufletul nostru ştim asta foarte bine. trebuie să fim noi cei care dăm ceea ce cerem, iar atunci cu siguranţă vom avea. dacă vrem iubire, trebuie să dăruim iubire, dacă vrem prieteni, trebuie să învăţăm mai întâi să fim noi prietenii pe care îi căutăm.
nu sunt reguli, iar noi avem dreptul şi inteligenţa să alegem să trăim în felul pe care ni-l dorim. nu trebuie să ne mutăm în Tibet ca să le adoptăm modul lor de gândire sau în India ca să credem în karma. important este să facem diferenţele dintre bine şi rău şi să trăim în aşa fel încât să ne simţim bine cu noi şi cu oamenii din jurul nostru.
do anything, but let it produce joy.
sâmbătă, 24 mai 2014
ai curajul să faci ce simți!
mi-am educat mintea să nu creadă în regrete sau cel puţin să le evite pe cât posibil, iar în timp am învăţat să îmi ghidez fiecare decizie în acest sens. cred că în general ne oprim din a spune sau a face lucruri pentru că ne temem, ne-am obişnuit să fim în felul acesta, închişi în noi, parcă. nu mai lăsăm loc de sentimente, ne-am dezobişnuit să ne mai îmbrăţişăm prietenii şi să le spunem că ţinem la ei.
tindem să nu avem încredere în noi şi să nu ne încurajăm în a face lucruri nebuneşti, poate. doar că din păcate cel mai des se întâmplă să nu ne încurajăm nici să facem lucruri simple, pentru sufletul nostru. ne este frică să facem ce simţim, de fapt, doar pentru că ne temem de reacţia celuilalt.
am spus şi voi spune întotdeauna că oamenii trebuie să înveţe să aibe încredere în ei şi în deciziile lor. că trebuie să înveţe să facă ceea ce simt, indiferent de consecinţe. nimeni nu o să fugă de noi din cauza unui lucru pe care îl vom face sau spune, iar dacă se va întâmpla asta, nu e neapărată nevoie să fie din vina noastră şi cu siguranţă vom avea ceva de învăţat. trebuie doar să ştii din ce perspectivă să priveşti lucrurile.
nu am fost aşa acum câţiva ani, aveam nevoie să întreb zece oameni înainte să iau o decizie şi de cele mai multe ori nu o luam pe cea care mi-o doream cu adevărat, dar am realizat cât de important este să schimb asta şi am făcut-o!
şi acum stau uneori să mă gândesc dacă ar fi bine "să..", dar dacă în secunda doi îmi dau seama că este ceva ce simt că îmi doresc să fac, nu mai stau pe gânduri. oricât de puţin ar contribui la fericirea mea, o fac, pentru că noi suntem principalii pioni în jocul de-a fericirea, noi contribuim cu cea mai semnificativă cantitate la fericirea noastră.
din dorinţa de a face ce simt într-un moment anume, am îmbărăţişat de trei ori un om care îmi era şi încă îmi este total necunoscut, doar pentru că m-am simţit cumva apropiată de el. nu ştiu dacă a înţeles mare lucru, dar poate că îi voi explica dacă voi avea vreodată şansa.
faceți ce simțiți, când simțiți, cum simțiți! e o stare atât de frumoasă, te eliberează și cu timpul ajută la încrederea de sine. de câte ori v-aţi întrebat "ce s-ar fi întâmplat dacă?" şi de câte ori aţi regretat că nu aţi avut curajul să faceţi anumite lucruri din te miri ce motive? nu mai ascultați de vocea din interiorul vostru care vă aruncă în față motive pentru care să nu, ci luați în calcul primul motiv pentru care să da, fie el și singurul. și nu în ultimul rând luați în calcul fericirea voastră, lucru ce contează cel mai mult.
nu mai gândiţi atât de mult, alegeţi să gândiţi puţin şi sănătos!
tindem să nu avem încredere în noi şi să nu ne încurajăm în a face lucruri nebuneşti, poate. doar că din păcate cel mai des se întâmplă să nu ne încurajăm nici să facem lucruri simple, pentru sufletul nostru. ne este frică să facem ce simţim, de fapt, doar pentru că ne temem de reacţia celuilalt.
am spus şi voi spune întotdeauna că oamenii trebuie să înveţe să aibe încredere în ei şi în deciziile lor. că trebuie să înveţe să facă ceea ce simt, indiferent de consecinţe. nimeni nu o să fugă de noi din cauza unui lucru pe care îl vom face sau spune, iar dacă se va întâmpla asta, nu e neapărată nevoie să fie din vina noastră şi cu siguranţă vom avea ceva de învăţat. trebuie doar să ştii din ce perspectivă să priveşti lucrurile.
nu am fost aşa acum câţiva ani, aveam nevoie să întreb zece oameni înainte să iau o decizie şi de cele mai multe ori nu o luam pe cea care mi-o doream cu adevărat, dar am realizat cât de important este să schimb asta şi am făcut-o!
şi acum stau uneori să mă gândesc dacă ar fi bine "să..", dar dacă în secunda doi îmi dau seama că este ceva ce simt că îmi doresc să fac, nu mai stau pe gânduri. oricât de puţin ar contribui la fericirea mea, o fac, pentru că noi suntem principalii pioni în jocul de-a fericirea, noi contribuim cu cea mai semnificativă cantitate la fericirea noastră.
din dorinţa de a face ce simt într-un moment anume, am îmbărăţişat de trei ori un om care îmi era şi încă îmi este total necunoscut, doar pentru că m-am simţit cumva apropiată de el. nu ştiu dacă a înţeles mare lucru, dar poate că îi voi explica dacă voi avea vreodată şansa.
faceți ce simțiți, când simțiți, cum simțiți! e o stare atât de frumoasă, te eliberează și cu timpul ajută la încrederea de sine. de câte ori v-aţi întrebat "ce s-ar fi întâmplat dacă?" şi de câte ori aţi regretat că nu aţi avut curajul să faceţi anumite lucruri din te miri ce motive? nu mai ascultați de vocea din interiorul vostru care vă aruncă în față motive pentru care să nu, ci luați în calcul primul motiv pentru care să da, fie el și singurul. și nu în ultimul rând luați în calcul fericirea voastră, lucru ce contează cel mai mult.
nu mai gândiţi atât de mult, alegeţi să gândiţi puţin şi sănătos!
duminică, 23 martie 2014
duminica aşa cum o vreau eu.
m-a trezit mirosul prăjiturii mele preferate din această iarnă şi am ştiut de ieri că astăzi va fi o zi frumoasă. pentru că ţine de noi felul în care decurg lucrurile, aşa că ar trebui să încercăm să avem o atitudine pozitivă cât de des putem. fericirea poate să vină din locuri mult prea nesemnificative pentru noi în alte zile. şi am învăţat că până şi un om care se etichetează drept trist, poate să fie fericit atunci când face o pauză din a mai gândii prea mult şi se concentrează pe lucrurile care îi plac cu adevărat. nici un om trist nu este trist în totalitate. aşa că să învăţăm să lăsăm partea fericită din noi la suprafaţă mai des dacă vrem să ne fie bine.
un om mare spunea că cel care işi petrece viaţa adunând aur pentru Trezoreria de Stat a Statelor Unite şi nu se distrează este un prost fară de seamă şi un idiot de nedescris. şi avea la fel de mare dreptate pe cât era el de mare.
aşa că să avem o zi bună. să ne bucurăm de soare şi de plimbări, de zâmbete şi de oamenii care trec pe lângă noi. să lăsăm tristeţea pe o altă zi.
I blame coco - Playwright Fate
joi, 13 februarie 2014
failure? i never encountered it. all i ever met were temporary setbacks.
![]() |
| Federico Erra |
mă întrebam dacă într-adevăr există planuri care dau greş. dacă nu cumva noi ne construim planuri în momente inoportune sau nu ne străduim suficient de mult. mă gândeam că despre asta este vorba când îţi doreşti ceva cu adevărat, să vrei atât de mult încât să nu renunţi la prima piedică pusă, să fii dispus să te ridici și să o iei de la capăt. şi cred că acesta este unul dintre lucrurile care ne diferenţiază pe noi ca oameni: unii aleg să încerce până când ajung acolo unde îşi doresc, în timp ce alţii aleg să nu încerce. unii aleargă, alţii sunt ca o frunză care se lasă purtată încotro vrea vântul. fiecare are dreptul la o decizie şi toţi îşi construiesc propriul drum.
spunea cineva că nu trebuie să ai aşteptări dacă vrei să nu suferi. ba nu! eu cred că trebuie să avem aşteptări. mari. și multe. a nu avea aşteptări este ca şi cum ai considera că ceea ce îţi doreşti este prea uriaş şi tu nu meriţi. sau ca şi cum îţi este frică de ceva ce te-ar putea face fericit. sau ca și cum te-ai lăsa în voia sorții. cred că important este ca atunci când nu se realizează să ai curajul să continui şi să reflectezi asupra ce ai făcut bine şi ce nu. pentru că de cele mai multe ori este vina noastră, și trebuie să învățăm să acceptăm asta. şi cel mai important, să ai curajul să o iei de la capăt atunci când e cazul, să îţi croieşti drumul încă o dată, cu şi mai multă dorinţă. când te bucuri mai mult de un lucru dacă nu atunci când ştii că te-ai chinuit să ajungi acolo? sunt doar mici zgârieturi care se vor vindeca în timp şi oricum lucrurile se aşează mereu într-un aşa fel cum ar putea să-ţi fie mai bine.
cred că oamenii nu eşuează niciodată, de fapt, ci doar se sperie sau obosesc şi se opresc din a mai încerca.
nu ştiu când am fost ultima oară atât de lucidă în ceea ce priveşte felul în care ar trebui să văd lucrurile ca să îmi fie bine..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


