sâmbătă, 13 iunie 2015

tot nu poţi schimba lumea şi mai ai şi treabă.

mi-e absolut imposibil să înţeleg cum funcţionăm unii dintre noi în situaţii în care nu ai prea multe opţiuni şi timp de stat pe gânduri. când mai sunt doar vreo două săptămâni, iar tu încă te gândeşti cum să păcăleşti timpul, dar la sfârşitul zilei realizezi că cel păcălit eşti tu; timpul e bine-mersi.

dorin tudoran spunea că între ''domnilor, acesta e un cadavru!'' - începutul unui film - şi ''tot nu poţi schimba lumea şi mai ai şi treabă!'' - sfârşitul altuia - a avut destul timp să scrie un poem. eu prefer să-l mai citesc puţin şi să nu mă gândesc la cât de neproductivă sunt, să îmi reorganizez timpul în favoarea lui, nu a mea şi să mă consolez cu faptul că poemul nu a fost scris, până la urmă. 

în altă ordine de idei, viaţa mea nu cred că a fost niciodată mai organizată ca acum.


aşa că lasăprostiileşiapucătedetreabă.


miercuri, 27 mai 2015

from where i sit, it is a mystery to me, how so many can look back on their past with pride, yet frown with disappointment at their present. somehow forgetting that back then, they were just as self-critical, while somehow missing that today they've never, ever, been so close to all they've ever wanted.

historical dyslexia?

luni, 4 mai 2015

delicateţe


pinterest

" Dacă va comanda o ceaşcă de cafea decofeinizată, mă ridic de la masă şi plec. Nu ai dreptul să bei o ceaşcă de cafea decofeinizată la genul acesta de întâlniri. Este cea mai puţin convivială băutură din câte există. Nici ceaiul nu este mai bun. Abia ne-am întâlnit şi ne instalăm deja într-un cocon moale. Prevăd că ne vom petrece după-amiezile de duminică uitându-ne la televizor. sau, mai rău, la socri. [...] În cele din urmă şi-a spus că un suc ar fi în regulă. Da, un suc e simpatic. Convivial şi deloc agresiv. Ar arăta că fata este blândă şi echilibrată. Dar ce fel de suc? Mai bine te fereşti de cele clasice: de evitat sucul de mere sau de portocale. Trebuie să fii puţintel original fără să fii excentric. Sucul de papaya sau guava, te ia cu fiori. nu, cel mai bine ar fi să aleagă ceva între ele, bunăoară sucul de caise. Asta e. Sucul de caise este perfect. Dacă alege sucul de caise, o iau de nevastă, a gândit François. [...]
 - Am să iau.. un suc de caise, a răspus Nathalie.
A privit-o ca pe o efracţie a realităţii. "


avem teorii de-ale noastre printre cele mai absurde. sau nu. în interiorul nostru se joacă o adevărată piesă de teatru, cu scena lustruită, replici şi ipostaze bine puse la punct. pentru că aşa suntem. doar că uneori teoriile coincid cu realitatea (cât de absurd? sau nu.), iar atunci îţi uiţi replicile şi până te gândeşti la altele mai poţi doar să ridici din sprânceană uimit.

vineri, 17 aprilie 2015

mi-am făcut ordine prin haos.

ne este dat să trecem prin anumite obstacole şi când în sfârşit ne vedem la sfârşitul drumului realizăm că nu foarte departe ne aşteaptă altele, care sunt tocmai rezultatul acelor greutăţi peste care ai trecut cu brio de curând. să nu se înţeleagă greşit, fericire există. nici nu cred că a existat vreodată mai multă ca acum.

sunt recunoscătoare pentru toate schimbările care mi se întâmplă şi pentru toate dilemele şi bătăile de cap provocate de acestea.
de multe ori cred că ne dorim anumite lucruri, dar nu suntem dispuşi să suportăm consecinţele pe care le implică. vrem doar pachetul cu o fundă roşie, dar uităm că nimic nu rămâne fără un echilibru. terminăm în a ne plânge la nesfârşit şi ajungem să ne dorim cu totul altceva, doar pentru că ne este teamă. renunţăm la o plăcere pentru o alta, pe care oricum nu ştim cum să o abordăm corect. e un cerc vicios.

îmbrăţişez, de data asta, toate fricile care s-au trezit în mine. toată nesiguranţa şi tot drumul care a mai rămas de parcurs. şi.. iertat să-mi fie, dar lung mai este.
îmbrăţişez toate stările de bine şi toată dragostea pe care nu ştiu cum să le apuc mai corect şi cum să le devorez mai bine.

vineri, 28 noiembrie 2014

unşpe şi haos.

http://cargocollective.com


e haos şi nu îl poţi controla aşa cum ţi-ai dori. n-ai ce face decât să aştepţi să treacă furtuna. aceeaşi furtună care vine şi pleacă, mereu în forme diferite.

dar ştii că e doar o stare, poate că doar ceva mai prelungită de data aceasta. şi doare, mai ales atunci când ştii că mai multă dăruire de atât nu ai fi putut să oferi.

şi poate că este iubire, poate că nu, rănile se vor vindeca la un moment dat, oricum, într-un fel sau altul. doar s-au vindecat de atâtea ori.

şi se termină anul, la fel cum se termină multe lucruri din viaţa noastră, dar doar aşa se poate face loc de nou, de mai bun, de mai mult, de tot ce nu s-a putut până acum. pentru că un nou an este o nouă speranţă, iar asta este tot ce avem nevoie uneori. este tot ceea ce nu am fost până acum şi speranţa că vom fi de acum încolo. 

şi acum că se termină anul, realizez la o simplă analiză, că cele mai minunate, sincere şi adevărate trăiri le-am avut datorită oamenilor din jurul meu. trăim pentru oamenii din jurul nostru, iar ei trăiesc pentru noi. nu ştiu dacă există ceva mai important decât ei şi nu cred că există o altă sursă mai mare de fericire. poate doar acea fericire pe care o găsim în noi.

şi e haos şi aproape unşpe decembrie, deşi nici decembrie nu e încă. şi te faci mic mic, şi speri exact la ceea ce ai sperat şi anul trecut exact pe vremea asta. şi ţi-e frică de tot ce-a fost şi n-a fost. de tot ce-ar fi putut să fie şi mai bine că nu este. şi cât de mult ai vrea să fie.. 

e haos, chiar şi atunci când totul pare clar ca oceanul de care m-am îndrăgostit vara asta.

şi e aproape unşpe.

joi, 27 noiembrie 2014

“Nobody can say anything about you. Whatsoever people say is about themselves. But you become very shaky, because you are still clinging to a false center. That false center depends on others, so you are always looking to what people are saying about you. And you are always following other people, you are always trying to satisfy them. You are always trying to be respectable, you are always trying to decorate your ego. This is suicidal. Rather than being disturbed by what others say, you should start looking inside yourself…

Whenever you are self-conscious you are simply showing that you are not conscious of the self at all. You don’t know who you are. If you had known, then there would have been no problem— then you are not seeking opinions. Then you are not worried what others say about you— it is irrelevant!

When you are self-conscious you are in trouble. When you are self-conscious you are really showing symptoms that you don’t know who you are. Your very self-consciousness indicates that you have not come home yet.”

- Osho

duminică, 16 noiembrie 2014

ce am înțeles până acum - despre iubire.

iubire e atunci când îţi râd până şi ochii, e atunci când cuvintele nu-ţi mai ajung şi vrei să inventezi altele, poate-poate reuşeşti să exprimi prin ele ceea ce nu poţi altfel. iubirea e atunci când te iubeşti pe tine însuţi mai tare ca oricând.
iubire e chiar şi atunci când îţi plângi tot sufletul şi toate lacrimile, când simţi într-adevăr că într-un fel sau altul depinzi de deciziile şi sentimentele celuilalt.
iubire e tot ceea ce oferi fără să aștepți absolut nimic la schimb, e tot ceea ce ai și ce nu ai, tot ceea ce ai vrea să ai și nu ai. iubire e atunci când îți macini fiecare gând și contrar tuturor opiinilor pe care le ai tu și ceilalți, știi că merită.

iubire e atunci când totul e cu susul în jos, iar tu nu mai înțelegi nimic.

am etichetă nouă, pentru că iubirea e tot ceea ce ai știut și tot ceea ce înveți să știi despre ea. iubire etc.

marți, 4 noiembrie 2014

uneori vorbele cântăresc mai mult după un anumit timp ce au fost spuse, şi nu în secunda doi.
pot să treacă ani..

câte ceva.

să-ţi pese de ceilalţi, dar nu uita de tine. fii centrul universului tău înainte de a fi al altora. nu-ţi fie teamă să greşeşti, nici faţă de tine şi nici faţă de alţi oameni. ai curajul să visezi şi fă-ţi planuri şi pentru cel mai puţin probabil vis.
să te bucuri de cine eşti, cum eşti şi luptă să fii liniştit într-o lume în care oamenii parcă au uitat că totul depinde de noi în primul rând, într-o lume în care oamenii îşi caută scuze în lipsuri şi neajunsuri. nu uita că aşa cum te educi, aşa te ai, iar că pe cei din jurul nostru nu îi vom schimba niciodată, oricât de mult ne-am strădui.
să ştii că fericirea se învaţă şi că la temelia fericirii stai tu.
înconjoară-te de oameni frumoşi şi lasă-i să te inspire.
iubeşte-te, ca mai apoi să îi poţi iubii şi pe ceilalţi!


vineri, 11 iulie 2014

un fel de întoarcere în timp.

e o stare atât de minunată să ştii că viaţa ţi-a oferit ocazia să îţi hrăneşti anumite dorinţe, să ştii că poţi să faci absolut tot ce nu ai reuşit să faci acum ceva vreme, fie din lipsă de timp sau din alte diverse motive. nu ştiu dacă oamenii ne acordă foarte des o a doua şansă, poate că nu, în schimb viaţa ne-o oferă, sub diferite forme.

că poţi să mai treci încă o dată prin locuri frumoase de care te-ai ataşat, că poţi să mai îmbrăţişezi de câteva ori nişte oameni de care nici nu credeai că o să ţi se facă atât de dor şi că de data asta poţi să îţi iei rămas bun aşa cum se cuvine.
că pur şi simplu ai dreptul să îţi corectezi trecutul, cel care ţine strict de tine, de învăţăturile şi de trăirile tale. ai dreptul să nu mai stai în casă o zi întreagă, pentru că acum ştii. ai dreptul să mergi în toate locurile în care nu ai fost data trecută pentru că ai fost obosit sau pur şi simplu nu ai avut chef.

mă gândesc cât de importante sunt experienţele de această natură, pentru cei ce au ochi să vadă. să înveţi să nu stai pe loc. să te mişti, să faci ceva cu oportunităţile care ţi s-au oferit. să vrei să cunoşti oameni, nu să te limitezi la doi, trei care oricum nu sunt pe placul tău, dar te-ai obişnuit cu ei. de învăţat poţi să înveţi şi de la cel mai plictisitor om de pe pământ, tocmai asta, să nu fi plictisitor. ai dreptul să îţi alegi oamenii de lângă tine, dar nu ai dreptul să îi judeci.
astfel înveţi cât de important este fiecare moment, cât de mult trebuie să profiţi de fiecare lucru şi cât de important este să nu laşi timpul să treacă pe lângă tine.

mâine seară plec acasă peste ocean şi sunt mai mult decât fericită! simplul fapt că pot să profit de acele momente înzecit mai mult îmi aduce o linişte probabil greu de descris. mi-am pus bazele în această plecare şi sunt încrezătoare că anumite lucruri se vor schimba în bine. că eu mă voi schimba.

e pur şi simplu minunat să poţi să te întorci acolo unde consideri că au mai rămas lucruri de rezolvat.

mulţumesc, viaţă!

joi, 10 iulie 2014

ca să fie.

Jessica Morrow

sunt o mulţime de oameni frumoşi şi lucruri frumoase în jurul nostru, dacă ştii să priveşti unde trebuie. am înţeles că nimic nu se mişcă dacă tu nu te mişti, dacă nu îndrăzneşti să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti, să priveşti înainte şi să înveţi să priveşti înapoi cât mai puţin posibil, spre deloc. avem nevoie de disciplină, de lucruri pe care să ni le permitem să le facem şi de lucruri pe care nu, totul doar ca să ne fie bine.

am încheiat o perioadă în care probabil că nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar a fost o perioadă peste care am reuşit să trec înzecit mai sănătos decât aş fii făcut-o acum câteva luni. este de datoria noastră să învăţăm din greşeli, să ne dăm seama unde trebuie să mai muncim şi ce lucruri trebuie corectare. să învăţăm că teama de eşec mai mult ne adânceşte în întuneric şi că atunci când muncim primim la schimb rezultate pe măsura efortului.

acum au mai rămas doar nişte bagaje de făcut în care oricum nu o să pun prea multe şi mult curaj ca să păşesc spre ceea ce urmează. pentru că nu este uşor, dar este ceea ce îmi doresc în momentul ăsta. ştiu că va fi o vară de care voi profita mult, o vară în care o să citesc cât de mult pot, în care o să încerc să învăţ de la oameni şi nu numai tot ce se poate învăţa, o vară în care voi avea timp suficient să mă gândesc la toate planurile pe care le am pentru viitor.

doar tu decizi felul în care vrei să îţi trăieşti viaţa, măsura în care laşi lucrurile din jurul tău să te afecteze sau nu şi cât de mult eşti dispus să oferi pentru ceea ce îţi doreşti, iar pentru asta trebuie să te cunoşti suficient de bine. uită-te întotdeauna înainte şi nu pleca urechea la lucrurile care te trag înapoi, închideţi urechile şi mergi mai departe spre visul tău sau spre drumul pe care ai început să ţi-l croieşti.

luni, 7 iulie 2014

nu uitaţi să nu uitaţi!

mi-aş dori ca oamenii să nu uite. să nu uite privirile şi îmbrăţisările după care au tânjit cândva şi pe care le-au avut mai apoi. să nu uite stările pe care i le-au provocat alţi oameni sau acele momente care le erau dragi cândva. să nu uite un prieten care într-o zi le-a fost totul, sper să rămână în sufletul lor o bucăţică din ce a fost, mereu. sper ca timpul să nu le spulbere şi ultima firimitură de amintire. aş mai vrea ca oamenii odată ce au iubit, să iubească pentru totdeauna. să nu existe te-am iubit, căci pentru mine nu există. sper ca o relaţie care a fost specială la un moment dat, să rămână specială pentru totdeauna. indiferent de natura ei. şi cred că acele legături sincere dintre doi oameni aşa şi trebuie să rămână, indiferent de lucrurile care se ivesc.

cred că de multe ori ne este frică să nu fim uitaţi sau să se uite acele momente pe care noi le păstrăm în suflet ca fiind cele mai preţioase. de multe ori nu stă în puterea noastră să decidem cine rămâne şi cine pleacă, iar atunci se naşte o teamă groaznică de a nu fi uitaţi. o teamă care trece cu timpul sau poate că nu.

trebuie să avem grijă de oameni cât timp sunt lângă noi, să le oferim tot ceea ce suntem, iar dacă ei aleg totuşi să plece sau viaţa face în aşa fel încât să-i poarte pe un alt drum, ei bine.. atunci eu nu mai ştiu!

trec mai departe, îi las să mă uite sau nu, dar eu aleg să nu-i uit. pentru că nu pot şi nu am putut niciodată!

duminică, 6 iulie 2014

bătăi de inimă pentru dureri de cap.

mi-am început ziua la ora 5 dimineaţa, când m-am trezit ca să îmi opresc alarma şi să adorm din nou până la 8. astazi s-a încheiat oficial o perioadă care mi-a dat multe bătăi de cap, aşa că sunt pregătită, cu forţe proaspete şi câteva învăţături noi la bord, să mă lovesc de alte lucruri cu şi mai multe bătăi de cap (dureri de inimă pentru bătăi de cap. sau era invers?). în ultima lună m-am apropiat de oameni care au fost lângă mine zilnic în ultimul an, dar pe lângă care am trecut de fiecare dată cu un simplu "bună" . uneori nici măcar atât. ne transformăm câteodată în nişte arici şi respingem orice om ar putea să intre în viaţa noastră şi ne dăm seama de asta abia după ce începem să interacţionăm sau niciodată. mă gândesc.. oare câţi posibili prieteni am pierdut în felul ăsta? dl. H s-a ţinut de cuvânt şi mi-a trimis DVD-ul (mulţumesc xmulteori). îi spuneam astăzi cuiva cum aproape în fiecare moment aşteptăm câte ceva. eu aştept de vreo 3 zile un răspuns, îmi verific e-mailul din oră în oră şi până acum nimic. nu mă demoralizez. nu încă, cel puţin. peste fix o săptămână plec acasă peste ocean, din nou, şi nu ştiu dacă sunt nerăbdătoare, dar e o stare interesantă. am de văzut, însă, mulţi oameni până atunci. sper să ajung vara asta la un concert demn de amintit. apropo, pentru oamenii din timişoara, pe 11 iulie au concert cei de la the cat empire, în cadrul festivalului jazztm. mă întrebam astăzi dacă de obicei facem tot ce este posibil şi omenesc pentru a obţine ceea ce ne dorim. în principiu cred că nu!

mi s-a încărcat filmul aşa că mă duc să aştept să vină mâine - prima mea gură de aer după mult timp, că apoi vine luni şi trebuie să mai trec un mic hop şi apoi chiar pot să spun că am intrat în vacanţă. 

ştiu că e un haos.

melodia asta mi se pare la fel de zăpăcită precum mă simt eu în momentul de faţă.

vineri, 4 iulie 2014

am făcut pace, ne luăm de mână şi plecăm la drum, din nou. eu şi cu mine.

m-am speriat în momentul în care am observat că am fost exact ceea ce urăsc mai mult la oameni. poate este un cuvânt mult prea greu, dar da, urăsc. le spun altor oameni în repetate rânduri să îşi schimbe viaţa, să aibă curaj, să fie puternici şi să ia decizii. le spun cu cea mai mare convingere că doar tu singur poţi să ai grijă să-ţi fie bine, că eu m-am convins de asta într-o mulțime de situații.

m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.

am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!

m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.

este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.

duminică, 29 iunie 2014

lăsaţitoateuşilesăsedeschidă.

cred că unul dintre cele mai satisfăcătoare momente sunt acelea când realizezi că toate zilele care nu ţi-au fost tocmai zile şi nopţile pe care nu le-ai prea dormit dau rezultat şi toată munca ta dă roade.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.

acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!

încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.

şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.

visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.

joi, 26 iunie 2014

fericirea privită diferit.

atunci când nu sunt în cea mai bună dispoziţie (ca să nu spun tristă), încerc să mă adun şi să mă aduc cu picioarele pe pământ cât mai rapid. încerc să ignor partea din mine care ar vrea să gândească mult, să rumege fiecare cuvant spus şi nespus, decizie luată sau nu. aşa se face că de cele mai multe ori aleg să citesc. şi atunci citesc mult, cărţi, editoriale, bloguri, orice. încerc să mă concentrez pe mine-le meu care mai are încă multe de învăţat, poate de zece ori mai multe decât ştie deja.

citisem în dimineaţa asta, cum în Tibet, în pieţe, deşi oamenii sunt săraci, lasă la preţ, zâmbesc şi te întreabă permanent dacă eşti fericit. cât de mult mi-ar plăcea să merg în piaţă să cumpăr ce am nevoie, iar vânzătorii să mă întrebe dacă sunt fericită. în fiecare zi. cred că am avea nevoie de asta, noi oamenii, în general, în felul ăsta să privim sincer şi adânc în sufletul nostru şi să realizăm că de fapt ba da, suntem fericiţi, avem toate motivele pentru care să fim.
prin Orient, oamenii au cultura karmei, ceea ce îi îndreaptă spre atenţie şi deschidere către fericire, pe principiul "consecințele frumoase sunt născute din acțiuni frumoase". ei spun că dorinţa noastră de fericire pentru ceilalţi, nu este altceva decât o intensificare a propriei noastre fericiri lăuntrice, lucru cu care nu poţi să nu fii de acord.
în Occident, în schimb, oamenii funcţionează pe principiul "ce faci ca eu să fiu fericit?". aici egoismul e la fiecare pas şi nu trebuie să citim cărţi ca să ne dăm seama de asta. dacă deschidem puţin ochii şi privim în jurul nostru ne convingem imediat că aşa stau lucrurile. aşteptăm să primim şi uităm să mai şi dăruim, iar concepţia "fă-mă fericit!" e chiar sursa nefericirii, iar noi în sufletul nostru ştim asta foarte bine. trebuie să fim noi cei care dăm ceea ce cerem, iar atunci cu siguranţă vom avea. dacă vrem iubire, trebuie să dăruim iubire, dacă vrem prieteni, trebuie să învăţăm mai întâi să fim noi prietenii pe care îi căutăm.

nu sunt reguli, iar noi avem dreptul şi inteligenţa să alegem să trăim în felul pe care ni-l dorim. nu trebuie să ne mutăm în Tibet ca să le adoptăm modul lor de gândire sau în India ca să credem în karma. important este să facem diferenţele dintre bine şi rău şi să trăim în aşa fel încât să ne simţim bine cu noi şi cu oamenii din jurul nostru.

do anything, but let it produce joy.

duminică, 22 iunie 2014

nu-i tocmai bine când rămâi fără aer şi fără cuvinte, dar uite cum uneori se întâmplă şi parcă nici măcar nu te mai recunoşti. se-ntâmplă să-ţi dai peste cap toate principiile şi tot ce-ai ştiut până acum pentru o decizie tâmpită pe care ai luat-o, de care ai ţinut strâns tare cu dinţii şi de care în sinea ta nu ai fost niciodată mândră, tu ştiai foarte bine că lucrurile, de fapt, nu stau aşa, însă nu ţi-ai permis nici măcar o secundă să te gândeşti de două ori la asta, pentru că ai stabilit că de acum nu mai gândim atât de mult. aşa că ai ales varianta cea mai simplă şi ai continuat în felul ăsta.

şi nici măcar nu te deranjează atât de mult consecinţele, cât faptul că ţi-ai permis să te duci singură de nas, ai fost atât de naivă şi nu ai avut curajul să-ţi asculţi propriile sfaturi pentru ceilalţi.

nu mai vrei nici muzică, nici sfaturi, nici oameni. ştii că ai nevoie de puţin timp şi de tine. ştii că totul se rezolvă, dar ai nevoie să te mai gândeşti încă o dată la tot ce a fost şi să-ncerci să-nveţi din nou ceva din asta. măcar acum..

încă mă gândesc dacă sunt dependentă sau nu de oameni.

miercuri, 18 iunie 2014

nuamtitluşinicialtecuvinte.

de foarte multe ori trebuie să luăm anumite decizii care nu ne fac plăcere, dar care sunt complet necesare. trebuie să avem curajul să punem capăt lucrurilor care nu ne priesc, nu poţi să continui la nesfârşit într-un mediu care îţi dăunează, nu poţi să rămâi agăţat doar de o idee şi doar pentru că tu speri la ceva ce ştii cu siguranţă că nu este posibil în acest moment.
trebuie să avem curajul să renunţăm la oamenii care au renunţat deja la noi demult. vor rămâne în sufletul nostru pentru mult timp de acum înainte cu siguranţă, pentru că niciodată nu eşti bun la a uita complet, dar trebuie să stabileşti cât de mult vrei să îi laşi să îţi efecteze prezentul şi viitorul.

de foarte multe ori lucrurile nu sunt aşa cum te aştepţi tu să fie, dar trebuie să înveţi să te adaptezi, să accepţi situaţia aşa cum este ea, să nu te amăgeşti, să te ridici şi să mergi mai departe.
trebuie să iți permiți să fii fericit în continuare, pentru că fericirea stă doar în mâinile tale, iar asta câteodată presupune curajul de a merge mai departe fără acel ceva sau cineva.

mă întrebam la un moment dat dacă sunt dependentă de oameni. nu ştiu nici acum dacă sunt sau nu, dar ştiu că mi-e greu fără anumiţi oameni în viaţa mea, însă cum am mai spus, am renunțat demult să mai încerc să opresc persoanele care vor să plece.
nu iau niciodată decizii pripite sau în niciun caz pe cele importante, iar astăzi, m-am convins că trebuie să merg pe drumul ăsta și să nu mă mai uit înapoi, să păstrez lucrurile frumoase și să le uit pe cele urâte. a durat cinci luni ca să mă conving de asta și chiar dacă nu este cea mai ideală situație, chiar dacă ar mai fi lucruri de spus și de făcut, nu întotdeauna ai oportunitatea asta așa că fie că îți place, fie că nu, trebuie să renunți și să îți vezi mai departe de drum, dacă vrei să îți fie bine.

am încredere și am avut întotdeauna că lucrurile se repară cu timpul. dacă nu așa trebuie să fie, dacă am luat decizii greșite, știu sigur că lucrurile și oamenii își vor găsi drumul înapoi, dar acum ăsta este cel mai înțelept lucru pe care îl pot face.

luni, 9 iunie 2014

concluzii din sfârșit de săptămână.

ce mă așteptam a fi un weekend greu, s-a dovedit a fi unul liniștit, plin de soare și plimbări. trecem uneori prin niște emoții greu de rezistat, ți se face inima mică mică și speri la ce-i mai bine. atunci uiți și de încrederea de sine și de tot, iei frica în brațe și uiti de tine. nici nu realizezi cât de important este să rămâi cu picioarele pe pământ și lucid în anumite situații.

concluzii:

nu aş da timişoara pentru bucureşti niciodată, dar am stabilit că mi-ar plăcea să îmi petrec o săptămână sau două acolo și sper să fac asta într-o zi.

cine a spus că de obicei ne facem griji pentru lucruri care nici măcar nu o să se întâmple, a avut dreptate. ne pierdem atât de mult timp încercând să evităm lucruri care nici măcar nu există încât abia mai respirăm, iar pe cele într-adevăr de temut nu avem cum să le evităm, în unele situaţii, oricum.

niciodată să nu afirmi ceva înainte de a verifica. indiferent despre ce este vorba şi cât de convins eşti că ai dreptate.

life begins where fear ends.

de lucruri frumoase ne lovim la tot pasul, iar când sunt şi neaşteptate, e şi mai bine.


pemalulmarii

luni, 2 iunie 2014

o p t i m i s m .

designswan.com


va fi bine! de fiecare dată sper să reușesc să vă transmit măcar puțin din optimismul meu. de fapt, e speranță pură. e încredere. încredere în oameni, în mine, în tine, încredere că binele va fi la o aruncătură de băț întotdeauna. trebuie să avem încredere că noi suntem puternici, mereu ne-am dovedit a fi așa, trebuie doar să îți amintești! nu trebuie să ne dăm bătuți, orice ar putea să se întâmple sau orice o să se și întâmple la un moment dat. trebuie să-ți trasezi bine drumul, să știi ce vrei, iar în cazul în care nu știi, să afli! apoi totul va fi mult mai ușor. ajută-te, motivează-te, fă ce simți! - așa vei reuși să depășești cu capul sus orice, fără regrete și păreri de rău! învață să treci peste teamă! pășește acolo unde nu ai avut curajul să pășești până acum, depășește-ți limitele și surprinde-te! 
nu spun că este uşor. ştiu că este greu pe alocuri, poate foarte greu uneori, dar putere să te ridici, să mergi mai departe şi să zâmbeşti se va găsi întotdeauna. trebuie doar să crezi!
iar atunci când simţi că nu mai poţi, gândeşte-te la ultima dată când ai spus asta, şi acum uită-te aici: ai putut, a trecut, nu ţi-a mai păsat, ai uitat, chiar! aşa că vei putea şi de data asta! doar nu uita să înveţi câte ceva din fiecare căzătură, ca să îţi fie mai uşor la următoarea, pentru că ele vor exista atâta timp cât vei exista şi tu!

asta este pentru voi toţi şi pentru mine - care mai uit uneori.

miercuri, 28 mai 2014

de-aş putea să le fac pe toate.

sidsel endresen & dugge wesseltoft - truth


aş vrea să trăiesc o mie de ani, să rămân veşnic la vârsta asta, să cresc doar ca om, în fiecare zi. uneori mă gândesc că nu voi avea când să vizitez toate locurile pe care o să vreau să le vizitez şi că nu o să citesc toate cărţile pe care vreau să le citesc. că nu o să am când să învăţ tot ce am de învăţat de la viaţă şi că nu o să iubesc niciodată cât pot să iubesc de fapt. că nu o să îmi ajungă timpul să ascult toată muzica asta frumoasă şi nici să mă uit la toate filmele bune. că nu o să văd suficient de  mult marea şi că nu o să reuşesc să întâlnesc toţi oamenii frumoşi. totuşi cel mai teamă mi-e că ar rămâne atât de multă iubire neîmpărtăşită. şi câte şi mai câte.