 |
| Federico Erra |
mă întrebam dacă într-adevăr există planuri care dau greş. dacă nu cumva noi ne construim planuri în momente inoportune sau nu ne străduim suficient de mult. mă gândeam că despre asta este vorba când îţi doreşti ceva cu adevărat, să vrei atât de mult încât să nu renunţi la prima piedică pusă, să fii dispus să te ridici și să o iei de la capăt. şi cred că acesta este unul dintre lucrurile care ne diferenţiază pe noi ca oameni: unii aleg să încerce până când ajung acolo unde îşi doresc, în timp ce alţii aleg să nu încerce. unii aleargă, alţii sunt ca o frunză care se lasă purtată încotro vrea vântul. fiecare are dreptul la o decizie şi toţi îşi construiesc propriul drum.
spunea cineva că nu trebuie să ai aşteptări dacă vrei să nu suferi. ba nu! eu cred că trebuie să avem aşteptări. mari. și multe. a nu avea aşteptări este ca şi cum ai considera că ceea ce îţi doreşti este prea uriaş şi tu nu meriţi. sau ca şi cum îţi este frică de ceva ce te-ar putea face fericit. sau ca și cum te-ai lăsa în voia sorții. cred că important este ca atunci când nu se realizează să ai curajul să continui şi să reflectezi asupra ce ai făcut bine şi ce nu. pentru că de cele mai multe ori este vina noastră, și trebuie să învățăm să acceptăm asta. şi cel mai important, să ai curajul să o iei de la capăt atunci când e cazul, să îţi croieşti drumul încă o dată, cu şi mai multă dorinţă. când te bucuri mai mult de un lucru dacă nu atunci când ştii că te-ai chinuit să ajungi acolo? sunt doar mici zgârieturi care se vor vindeca în timp şi oricum lucrurile se aşează mereu într-un aşa fel cum ar putea să-ţi fie mai bine.
cred că oamenii nu eşuează niciodată, de fapt, ci doar se sperie sau obosesc şi se opresc din a mai încerca.
nu ştiu când am fost ultima oară atât de lucidă în ceea ce priveşte felul în care ar trebui să văd lucrurile ca să îmi fie bine..
