în fiecare zi de câteva zile.

16
15
14
13
12
11
?

there is nothing more satisfying than having plans.

 

don't wish it were easier, wish you were better.

cred că am uitat că îmi doream să vină perioada asta cât mai repede. am uitat cât de mult am aşteptat-o. se pare că o tratez cu un minim de interes, de parcă abia aştept să treacă şi să ajung cât mai repede la un rezultat, oricare ar fi el.

de multe ori nu este important doar scopul pentru care facem anumite lucruri, ci şi drumul în sine pe care îl parcurgem. aşa le-am spus mereu oamenilor atunci când am crezut că era bine ca ei să ştie asta, dar se pare că în momentul de faţă eu am nevoie de ei ca să îmi reamintească cum stau lucrurile de fapt.

e amuzant cum uitasem pur şi simplu că dacă tu nu mişti un deget, nimic din jurul tău nu se va mişca. e nevoie doar de un imbold, că apoi lucrurile vin de la sine. şi e atât de simplu...

nu ştiu cum de reuşesc să nu fac nimic din ceea ce îmi propun şi din ceea ce ştiu că pot să fac. cred că te simţi mult prea comfortabil în anumite momente ca să îţi schimbi direcţia de mers în vreun alt sens atunci când simţi că nu e bine. şi alegi să mergi în continuare şi să vezi ce se întâmplă. doar că există şi vor exista mereu consecinţe pentru toate lucrurile pe care le facem sau nu. şi atunci când ne lovim de câte una, abia atunci vom începe să ne dezmeticim câte puţin. că aşa suntem noi oamenii, revenim la linia de plutire doar atunci când primim câte o palmă.

am uitat multe în ultimele zile. şi m-am uitat şi pe mine. :)

fă să-ţi fie bine

ne petrecem prea mult timp gândindu-ne sau vorbind despre ceea ce vrem sau ce trebuie să facem şi prea puţin ni-l petrecem făcând ceva în acel scop. atât de mult încât ne pierdem tot entuziasmul pe drum şi nici măcar nu ne dăm seama. şi ce e mai tragic, este că ni se aşează pe creier ideea cum că ceea ce avem de făcut e prea imens şi ne depăşeşte.

nimic nu cred că poate să fie mai obositor uneori decât să tot amâni, să mergi la culcare şi să te trezeşti exact la fel ca în ziua precedentă, cu nimic în plus sau în minus, fără urmă de progres. şi nu e ca şi cum n-aş ştii că doar prin a începe să fac lucrurile pe care le tot amân va dispărea toată această stare..

încă nu am reuşit să mă organizez aşa cum mi-aş fi dorit şi încă mă las pradă unui timp liber pe care nu îl valorific deloc, pe care aş vrea să îl consum într-un mod util.

cu toate acestea, trebuie doar să ştim exact unde vrem să ajungem şi nu în ultimul rând să ne dorim asta cu adevărat. să facem primul pas şi să ne urmăm drumul, oricât de mici ar fi paşii următori.

şi e 16 ianuarie, deja.

oricât de visătoare mă consider, câteodată trebuie să ne concentrăm, să deschidem ochii şi să visăm mai puţin, pentru că până acum nimeni nu a putut să ţintească spre ceva cu ochii închisi.

 "Get scared. It will do you good. Smoke a bit, stare blankly at some ceilings, beat your head against some walls, refuse to see some people, paint and write. Get scared some more. Allow your little mind to do nothing but function. Stay inside, go out - I don’t care what you’ll do; but stay scared as hell. You will never be able to experience everything. So, please, do poetic justice to your soul and simply experience yourself."
—Albert Camus

it is always the start that requires the greatest effort.

sunt o mulţime de lucruri pe care încă nu ştiu cum să mi le organizez mai bine. intru într-o perioadă aglomerată aş spune eu, stresantă ar spune altcineva, de care mi-e puţin teamă. mereu m-au speriat începuturile de drum pentru că niciodată nu am ştiu de ce anume să mă apuc mai întâi şi asupra cărui lucru trebuie să insist mai mult. şi apoi e incertitudinea. incertitudinea unui drum care pare lung, al căruia nu ştii care va fi rezultatul şi te sperie varianta unui eşec sau ţi-e teamă că poate e prea mult şi cedezi.

am învăţat anul care a trecut că atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, acel ceva devine posibil şi că e foarte important să crezi în ceea ce vrei, să nu te laşi prins într-un vârtej care te-ar putea trage în jos. oameni pesimişti şi care nu cred în noi vom găsi întotdeauna, chiar şi dintre cei apropiaţi, trebuie doar să ştii să îţi continui drumul chiar şi de unul singur dacă este nevoie. să ai curajul să crezi acolo unde ei nu cred, doar pentru simplul fapt că tu eşti tu.

preferăm să facem eforturi în momente în care cu ceva timp în urmă am fi renunţat, alegem să ne depăşim limitele în fiecare zi şi asta cred eu că este foarte important. găsim soluţii într-un final ca să reuşim să ajungem acolo unde acum un an ne imaginam doar câte o fracţiune de secundă, nu care cumva să ne simţim amăgiţi de propria persoană.

aşteptam perioada asta, oricât de greu îmi va fi să o duc până la capăt, pentru că ştiu că mă apropii cu paşi mărunţi de ceva ce îmi doresc şi că în măsura rezultelor mele va fi sau nu posibil. aşa că da. nimic nu trebuie să fie mai important decât visul pe care îl avem. trebuie să ne concentrăm doar asupra noastră şi a drumului care trebuie parcurs.