nu-i tocmai bine când rămâi fără aer şi fără cuvinte, dar uite cum uneori se întâmplă şi parcă nici măcar nu te mai recunoşti. se-ntâmplă să-ţi dai peste cap toate principiile şi tot ce-ai ştiut până acum pentru o decizie tâmpită pe care ai luat-o, de care ai ţinut strâns tare cu dinţii şi de care în sinea ta nu ai fost niciodată mândră, tu ştiai foarte bine că lucrurile, de fapt, nu stau aşa, însă nu ţi-ai permis nici măcar o secundă să te gândeşti de două ori la asta, pentru că ai stabilit că de acum nu mai gândim atât de mult. aşa că ai ales varianta cea mai simplă şi ai continuat în felul ăsta.

şi nici măcar nu te deranjează atât de mult consecinţele, cât faptul că ţi-ai permis să te duci singură de nas, ai fost atât de naivă şi nu ai avut curajul să-ţi asculţi propriile sfaturi pentru ceilalţi.

nu mai vrei nici muzică, nici sfaturi, nici oameni. ştii că ai nevoie de puţin timp şi de tine. ştii că totul se rezolvă, dar ai nevoie să te mai gândeşti încă o dată la tot ce a fost şi să-ncerci să-nveţi din nou ceva din asta. măcar acum..

încă mă gândesc dacă sunt dependentă sau nu de oameni.