sâmbătă, 13 iunie 2015

tot nu poţi schimba lumea şi mai ai şi treabă.

mi-e absolut imposibil să înţeleg cum funcţionăm unii dintre noi în situaţii în care nu ai prea multe opţiuni şi timp de stat pe gânduri. când mai sunt doar vreo două săptămâni, iar tu încă te gândeşti cum să păcăleşti timpul, dar la sfârşitul zilei realizezi că cel păcălit eşti tu; timpul e bine-mersi.

dorin tudoran spunea că între ''domnilor, acesta e un cadavru!'' - începutul unui film - şi ''tot nu poţi schimba lumea şi mai ai şi treabă!'' - sfârşitul altuia - a avut destul timp să scrie un poem. eu prefer să-l mai citesc puţin şi să nu mă gândesc la cât de neproductivă sunt, să îmi reorganizez timpul în favoarea lui, nu a mea şi să mă consolez cu faptul că poemul nu a fost scris, până la urmă. 

în altă ordine de idei, viaţa mea nu cred că a fost niciodată mai organizată ca acum.


aşa că lasăprostiileşiapucătedetreabă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu