un fel de întoarcere în timp.

e o stare atât de minunată să ştii că viaţa ţi-a oferit ocazia să îţi hrăneşti anumite dorinţe, să ştii că poţi să faci absolut tot ce nu ai reuşit să faci acum ceva vreme, fie din lipsă de timp sau din alte diverse motive. nu ştiu dacă oamenii ne acordă foarte des o a doua şansă, poate că nu, în schimb viaţa ne-o oferă, sub diferite forme.

că poţi să mai treci încă o dată prin locuri frumoase de care te-ai ataşat, că poţi să mai îmbrăţişezi de câteva ori nişte oameni de care nici nu credeai că o să ţi se facă atât de dor şi că de data asta poţi să îţi iei rămas bun aşa cum se cuvine.
că pur şi simplu ai dreptul să îţi corectezi trecutul, cel care ţine strict de tine, de învăţăturile şi de trăirile tale. ai dreptul să nu mai stai în casă o zi întreagă, pentru că acum ştii. ai dreptul să mergi în toate locurile în care nu ai fost data trecută pentru că ai fost obosit sau pur şi simplu nu ai avut chef.

mă gândesc cât de importante sunt experienţele de această natură, pentru cei ce au ochi să vadă. să înveţi să nu stai pe loc. să te mişti, să faci ceva cu oportunităţile care ţi s-au oferit. să vrei să cunoşti oameni, nu să te limitezi la doi, trei care oricum nu sunt pe placul tău, dar te-ai obişnuit cu ei. de învăţat poţi să înveţi şi de la cel mai plictisitor om de pe pământ, tocmai asta, să nu fi plictisitor. ai dreptul să îţi alegi oamenii de lângă tine, dar nu ai dreptul să îi judeci.
astfel înveţi cât de important este fiecare moment, cât de mult trebuie să profiţi de fiecare lucru şi cât de important este să nu laşi timpul să treacă pe lângă tine.

mâine seară plec acasă peste ocean şi sunt mai mult decât fericită! simplul fapt că pot să profit de acele momente înzecit mai mult îmi aduce o linişte probabil greu de descris. mi-am pus bazele în această plecare şi sunt încrezătoare că anumite lucruri se vor schimba în bine. că eu mă voi schimba.

e pur şi simplu minunat să poţi să te întorci acolo unde consideri că au mai rămas lucruri de rezolvat.

mulţumesc, viaţă!

ca să fie.

Jessica Morrow

sunt o mulţime de oameni frumoşi şi lucruri frumoase în jurul nostru, dacă ştii să priveşti unde trebuie. am înţeles că nimic nu se mişcă dacă tu nu te mişti, dacă nu îndrăzneşti să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti, să priveşti înainte şi să înveţi să priveşti înapoi cât mai puţin posibil, spre deloc. avem nevoie de disciplină, de lucruri pe care să ni le permitem să le facem şi de lucruri pe care nu, totul doar ca să ne fie bine.

am încheiat o perioadă în care probabil că nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar a fost o perioadă peste care am reuşit să trec înzecit mai sănătos decât aş fii făcut-o acum câteva luni. este de datoria noastră să învăţăm din greşeli, să ne dăm seama unde trebuie să mai muncim şi ce lucruri trebuie corectare. să învăţăm că teama de eşec mai mult ne adânceşte în întuneric şi că atunci când muncim primim la schimb rezultate pe măsura efortului.

acum au mai rămas doar nişte bagaje de făcut în care oricum nu o să pun prea multe şi mult curaj ca să păşesc spre ceea ce urmează. pentru că nu este uşor, dar este ceea ce îmi doresc în momentul ăsta. ştiu că va fi o vară de care voi profita mult, o vară în care o să citesc cât de mult pot, în care o să încerc să învăţ de la oameni şi nu numai tot ce se poate învăţa, o vară în care voi avea timp suficient să mă gândesc la toate planurile pe care le am pentru viitor.

doar tu decizi felul în care vrei să îţi trăieşti viaţa, măsura în care laşi lucrurile din jurul tău să te afecteze sau nu şi cât de mult eşti dispus să oferi pentru ceea ce îţi doreşti, iar pentru asta trebuie să te cunoşti suficient de bine. uită-te întotdeauna înainte şi nu pleca urechea la lucrurile care te trag înapoi, închideţi urechile şi mergi mai departe spre visul tău sau spre drumul pe care ai început să ţi-l croieşti.

nu uitaţi să nu uitaţi!

mi-aş dori ca oamenii să nu uite. să nu uite privirile şi îmbrăţisările după care au tânjit cândva şi pe care le-au avut mai apoi. să nu uite stările pe care i le-au provocat alţi oameni sau acele momente care le erau dragi cândva. să nu uite un prieten care într-o zi le-a fost totul, sper să rămână în sufletul lor o bucăţică din ce a fost, mereu. sper ca timpul să nu le spulbere şi ultima firimitură de amintire. aş mai vrea ca oamenii odată ce au iubit, să iubească pentru totdeauna. să nu existe te-am iubit, căci pentru mine nu există. sper ca o relaţie care a fost specială la un moment dat, să rămână specială pentru totdeauna. indiferent de natura ei. şi cred că acele legături sincere dintre doi oameni aşa şi trebuie să rămână, indiferent de lucrurile care se ivesc.

cred că de multe ori ne este frică să nu fim uitaţi sau să se uite acele momente pe care noi le păstrăm în suflet ca fiind cele mai preţioase. de multe ori nu stă în puterea noastră să decidem cine rămâne şi cine pleacă, iar atunci se naşte o teamă groaznică de a nu fi uitaţi. o teamă care trece cu timpul sau poate că nu.

trebuie să avem grijă de oameni cât timp sunt lângă noi, să le oferim tot ceea ce suntem, iar dacă ei aleg totuşi să plece sau viaţa face în aşa fel încât să-i poarte pe un alt drum, ei bine.. atunci eu nu mai ştiu!

trec mai departe, îi las să mă uite sau nu, dar eu aleg să nu-i uit. pentru că nu pot şi nu am putut niciodată!

bătăi de inimă pentru dureri de cap.

mi-am început ziua la ora 5 dimineaţa, când m-am trezit ca să îmi opresc alarma şi să adorm din nou până la 8. astazi s-a încheiat oficial o perioadă care mi-a dat multe bătăi de cap, aşa că sunt pregătită, cu forţe proaspete şi câteva învăţături noi la bord, să mă lovesc de alte lucruri cu şi mai multe bătăi de cap (dureri de inimă pentru bătăi de cap. sau era invers?). în ultima lună m-am apropiat de oameni care au fost lângă mine zilnic în ultimul an, dar pe lângă care am trecut de fiecare dată cu un simplu "bună" . uneori nici măcar atât. ne transformăm câteodată în nişte arici şi respingem orice om ar putea să intre în viaţa noastră şi ne dăm seama de asta abia după ce începem să interacţionăm sau niciodată. mă gândesc.. oare câţi posibili prieteni am pierdut în felul ăsta? dl. H s-a ţinut de cuvânt şi mi-a trimis DVD-ul (mulţumesc xmulteori). îi spuneam astăzi cuiva cum aproape în fiecare moment aşteptăm câte ceva. eu aştept de vreo 3 zile un răspuns, îmi verific e-mailul din oră în oră şi până acum nimic. nu mă demoralizez. nu încă, cel puţin. peste fix o săptămână plec acasă peste ocean, din nou, şi nu ştiu dacă sunt nerăbdătoare, dar e o stare interesantă. am de văzut, însă, mulţi oameni până atunci. sper să ajung vara asta la un concert demn de amintit. apropo, pentru oamenii din timişoara, pe 11 iulie au concert cei de la the cat empire, în cadrul festivalului jazztm. mă întrebam astăzi dacă de obicei facem tot ce este posibil şi omenesc pentru a obţine ceea ce ne dorim. în principiu cred că nu!

mi s-a încărcat filmul aşa că mă duc să aştept să vină mâine - prima mea gură de aer după mult timp, că apoi vine luni şi trebuie să mai trec un mic hop şi apoi chiar pot să spun că am intrat în vacanţă. 

ştiu că e un haos.

melodia asta mi se pare la fel de zăpăcită precum mă simt eu în momentul de faţă.

am făcut pace, ne luăm de mână şi plecăm la drum, din nou. eu şi cu mine.

m-am speriat în momentul în care am observat că am fost exact ceea ce urăsc mai mult la oameni. poate este un cuvânt mult prea greu, dar da, urăsc. le spun altor oameni în repetate rânduri să îşi schimbe viaţa, să aibă curaj, să fie puternici şi să ia decizii. le spun cu cea mai mare convingere că doar tu singur poţi să ai grijă să-ţi fie bine, că eu m-am convins de asta într-o mulțime de situații.

m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.

am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!

m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.

este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.