am făcut pace, ne luăm de mână şi plecăm la drum, din nou. eu şi cu mine.

m-am speriat în momentul în care am observat că am fost exact ceea ce urăsc mai mult la oameni. poate este un cuvânt mult prea greu, dar da, urăsc. le spun altor oameni în repetate rânduri să îşi schimbe viaţa, să aibă curaj, să fie puternici şi să ia decizii. le spun cu cea mai mare convingere că doar tu singur poţi să ai grijă să-ţi fie bine, că eu m-am convins de asta într-o mulțime de situații.

m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.

am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!

m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.

este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.