dimineţi frumoase şi cărţi prăfuite.

cum e când te trezeşti într-o dimineaţă în care toţi ceilalţi sunt la şcoală sau la muncă, iar tu ai ales să nu părăseşti casa în această zi care pare să aibă un început bun.. îţi faci o cafea, iar mirosul îi deşteaptă şi pe cei care încă stau sub cearşafuri; îţi aprinzi o ţigară, te aşezi în fotoliu şi aştepţi.. aştepţi momentul în care acea carte pe care tu o deteşti din tot sufletul să vină, să te ia de mână şi să te ademenească cu orice , ca tu să o iei în braţe şi să o citeşti pe nerăsuflate.

toate sunt bune în această dimineaţa, mai puţin cartea aceea cu care de o săptămână şi puţin te chinui să finalizezi întâlnirea. şi pare că nu ai vrea să te desparţi de ea, când de fapt abia aştepţi să o faci. abia aştepţi să o iei şi să o aşezi înapoi în raftul prăfuit fără nici măcar să îţi iei rămas bun şi să refuzi o a doua întâlnire.

dar eu plec, mă duc să îmi savurez cafeaua şi să înţeleg cartea aceea care cu siguranţă are o personalitate cel puţin interesantă, dar pe care eu pur şi simplu nu pot să i-o agreez.

anotimpuri înşelătoare..

degeaba octombrie încearcă să mai încălzească nişte suflete şi se joacă de-a vara. recunosc, eram pe punctul de a crede că suntem undeva pe la mijlocul lui iunie, începutul lui iulie, până când m-am uitat în calendar şi am văzut 2 octombrie. am declarat război.

Alexandru Andries - Octombrie

marea sufletului meu.

"pe malul mării se pot petrece foarte multe lucruri de neînţeles."

nu am să mă plictisesc niciodată să stau pe plajă cu o soică de mână şi o meduză ca spectator. oricât de mult aş detesta aceste vieţuitoare-jeleuri. am să îmi trimit mereu scrisori de dragoste cu soarele, indiferent că el nu ştie să scrie şi îmi trimite înapoi raze fierbinţi ca focul. nu am să obosesc să îmi umflu viitoarea saltea pe care sper să o primesc, nu să o cumpăr şi care sper să fie mai încăpătoare decât a lui, pe care a spat-o o scoică violentă care acum ştiu sigur că are remuşcări. nu am să mă plictisesc să număr pe degetele ochilor câte zile mai sunt până să-mi revăd vara cu tot cu marea ei, iar daca nu-mi ajung degetele de la un ochi, trec şi la celalalt.

şi categoric nu am să mă satur să arunc cu te iubesc-uri la apus niciodată de acum înainte.

"şi marea, dragul meu, şi marea ce crezi tu că este? dar o întâmplare, oricât de enigmatică, petrecută pe malul mării, ce crezi tu că poate fi?"

Iron and Wine - Passing Afternoon

vara asta am să mă-ndrăgostesc. cum de cine? de tine.

"trenul Timişoara - Constanţa pleacă în 3 ore de la linia 5"

de mâine o să căutam răsăritul împreună, iar la apus o să ne îmbrăţişăm.
iar eu o să vreau să le fac poze nud scoicilor şi să îmbrac căluţii de mare în costume de baie cu căluţi de mare şi cu trei numere mai mari.
şi să nu uit, vara asta mi-am propus să mă bronzez în formă de zmeu.

cum ar fi să fim normali şi să ne prindă răsăritul pe plajă pentru tot restul vieţii, iar după-amiezile să aibă gust de gutui?
de mâine expoziţia mea de scoici cu vânzare pe sărut va fi deschisă pe plajă, cu program non-stop, inclusiv sâmbăta şi duminica.

ne vedem la mare, la o iubire de-o vară.
în ultimul cort va fi linişte.

pentru că noi când vrem să mergem la mare, mergem la mare.

încă puţin. se apropie. noi ne agităm. bagajele sunt făcute demult.

aşteptări cu gust de piersici sau apă plată.

"împreună suntem foarte dialectici, tu ştii că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea?"

o aşteptare o poţi face să fie mai puţin neplăcută. noi am ales să ne jucăm avioanele, x şi 0, cine strânge în braţe mai tare pe cine şi de-a furatul săruturilor, în loc să stăm, să numărăm secundele şi să realizăm cât de mult timp a trecut de la ora stabilită. puteam să mergem în piaţă să ne cumpărăm un kilogram de piersici şi să ne batem cu sâmburii lor, dar ne-am procurat decât zâmbete de la magazinul de pe colţul sufletului şi parcă nu mai era nevoie de alte mirodenii.
ştiu că există şi genul acela de aşteptări lungi şi enervante ca drumul Timişoara-Constanţa care parcă nu se mai termină o dată. şi mai ştiu că în unele cazuri nu ai cum să îndulceşti o aşteptare, oricât de mult te-ai strădui.

"în orice caz, când suntem împreună, cântărim mai mult."

străzi cu ochi fericiţi.

de azi începând mă voi plimba atât de des pe strada vacanţei încât voi face cu siguranţă febră musculară la sentimente şi zâmbete.

cantităţi color, niciodată alb-negru.

eu: cum adică să vreau mai mult?
cineva: ca şi atunci când spui că vrei albastru, iar eu nu pot să-ţi dau decât roşu!

cineva drag.

pentru că mereu vrem mai mult decât avem, ce-i drept. de puţine ori spunem "e de ajuns", dar de prea multe ori "mai vreau".
vrem multe, dar cât de multe facem ca să le obţinem?

avionul despre care nu am uitat totuşi..

nu ştiam că avioanele au unghii, dar în după-masa asta m-am convins că aşa este. unul mi-a zgâriat exact cerul la care priveam; bine că nu a făcut asta şi cu soarele. nu ştiu ce m-aş fi făcut cu un soare plin de zgârieturi, nici să-l pansez nu aş fi putut.
mi-ar placea să am şi eu avionul meu cu care să scrijelesc cerul după bunu-mi plac în formă de noi sau de valuri, nu doar în linii confuze şi nehotărâte, nici măcar drepte.

p.s: piesa este pentru avionul care mi-a zgâriat cerul şi pentru somnul mai liniştit:
Jason Mraz - Plane

semn - de carte.

mi-am pierdut semnul de carte.. nu ştiu cum. acela făcut de mine cu multă meticulozitate într-o zi în care o mulţime de copii îşi făceau semne de carte, pe care oricum nu le foloseau pentru că trebuie să mai treacă nişte ani până să înveţe să citească. în loc să trec la metoda îndoirii paginilor, cum ar fi să îl înlocuiesc cu un fir de păr? de-al lui.

puţin.

acum că vara este aici, îmi mai lipseşte doar marea şi încă un mic detaliu, dar le voi avea curând pe toate şi mai mult ca sigur voi fi fericită.

mâine, întâi iunie, a copiilor zi.

măcar mâine să fim într-adevăr copii, dacă în restul timpului încercăm să convingem lumea că suntem cât mai maturi. şi dacă tot ne lovim de lucruri problematice de-ale adulţilor în fiecare zi, mâine să ne lovim în genunchi jucând şotron sau sărind coarda.

ne-ar fi plăcut al naibii de tare, ce-i drept. dar doar cu speranţa " poate că totuşi.. " , nu ajungem nicăieri. şi da, ceva timp posibil ca acea speranţă să fi fost totul pentru noi. mai dureros e când te trezeşti şi realizezi că era în zadar. că realitatea e alta, nicidecum cea care o vedeai tu în fiecare dimineaţă când te trezeai. important este să ai curajul să te opreşti, să pui punct atunci când vezi că totuşi nu e aşa cum credeai tu. iar eu exact asta am făcut, indiferent de cât de greu mi-a fost să renunţ şi cât de tare îmi pare rău.

dar vorba aia.. tot răul e spre bine .

dureri în gât; sau dragoste.

dacă dragostea stă şi în gât, cred că o simt şi eu. de două zile abia înghit. am băut doar ceai fierbinte cu lămâie şi am mâncat pufuleţi. acum sigur se ţine strâns de una dintre amigdalele mele, ca să nu pice în stomac. dar cred că mai bine ar sta într-un colţ din stomacul meu. atunci nu-i simt decât fluturii şi pot să şi mănânc. în plus fluturi în stomac aş servii cu plăcere oricând .
şi poate nici măcar nu e dragoste. poate e de la apa rece de alaltăieri.

it's alright, you're in good hands

frig prin vene. o cafenea calduroasă şi masă lângă calorifer. trei scaune lângă mine; toate goale. a venit ciocolata caldă, acum stomacul meu va fi cald şi fericit. aştept să se facă ora 17. fumul ţigării mele se îmbină perfect cu fumul altor ţigări. jazz pe fundal şi gânduri cu tonele. gânduri şi amintiri cu tonele. linişte.
uneori îmi place să fiu singură. acum e unul dintre momentele în care îmi place să fiu singură la o masă. am nevoie de linişte, de mine şi de încurajări din partea mea, pentru mine.
paharul cu ciocolată e gol şi e aproape ora 17. las paharul şi plec mai departe, să ascult gălăgia străzilor şi a oamenilor. am profitat destul de linişte pe ziua de azi.

eric clapton old love

gata !!

nu vreau să mai aud de desen tehnic sau arhitectură câteva luni bune de acum încolo !

mult soare.

azi a fost mai primăvară decât ieri.

azi e primăvară

nu a mai fost aşa soare de câteva luni bune. seamănă cu o zi din aceea de început de primăvară, când plecăm îmbrăcaţi mai gros şi ne întoarcem cu geaca în mână, deşi de fapt mai trebuie să treacă ceva timp până atunci.
ştiu că e abia ianuarie, dar am putea să ne prefacem că e duminică şi e martie şi ne bem cafeaua pe balcon.

Ps: Lykke Li-Tonight

paişpe

Când spun că nu mi-e dor, uneori, mint. Şi nu obosesc deloc.

Vreau să recunosc, dar nu mă întreabă nimeni azi ; iar de mâine o să mint din nou.

azi, o cafea şi un om .

Mă bucur când îmi dau seama că încă mai există oameni de la care am ceva de învăţat. Mă bucur şi mai tare când observ că oamenii de la care aş putea să învăt câte ceva, sunt dispuşi să mă înveţe.
Azi am băut o cafea lângă un om care mi-a mai arătat câte ceva despre viaţă; sau despre mine, mai bine spus.

ps: Ingrid Michaelson - Turn To Stone

Asculta mai multe audio diverse

da!

uneori lumea vrea să ne convingă că răspunsul este nu ,când noi ştim că de fapt este da!