2013 - anul în care am trăit.

despre 2013 aș putea să vorbesc fără să mă opresc, dar pentru că sunt pe fugă, o voi face pe scurt.
a fost anul care m-a dus acolo unde nu credeam vreodată că voi ajunge. am cunoscut oameni atât de speciali cum nu am crezut că o să cunosc vreodată. am învățat despre mine o grămadă de lucruri noi. m-am cunoscut mai bine și am realizat că sunt cine vreau să fiu, cu mici modificări pe alocuri. mi-am cunoscut limitele și îmi place să cred că pot atât de mult cât vreau. mi-am pus termene limită, am pus pariuri cu mine, le-am câștigat. m-am provocat la lucruri pe care nu le fac în mod obișnuit. am avut cea mai specială vară din viața mea și cred că va mai dura să trăiesc alta care să o întreacă. am pierdut oameni și am câștigat alții. am iubit, am fost iubită.
a fost anul în care am simțit cel mai mult și cel mai intens.

am planuri mari și multe pentru 2014 și mă străduiesc cât pot să fie un an așa cum mi-am propus.
să ne vedem la anul mai voioși și mai fericiți. cu mult mai multe învățături și cu mult mai mulți oameni frumoși alături. să avem curaj să spunem da sau nu. să facem ceea ce simțim. să avem curaj să dezamăgim oameni, dar să nu ne dezamăgim pe noi.

ora cinci azinoapte.

cred că am avut una dintre cele mai ciudate şi în acelaşi timp grozave nopţi din ultima vreme. a început cu o conversaţie plus multă ciocolată de căpşuni şi s-a terminat pe la şase dimineaţa într-un context demn de filme romantice cu adolescenţi. nu ştiu cum te poate schimba un om, dar ştiu că o poate facem destul de tare şi evident. şi parcă ne place mai mult de noi aşa. i-am păstra o viaţă întreagă lângă noi cu condiţia să mai schimbe câte ceva din când în când.
nu cred că sunt dependentă de oameni (sau sunt?), dar îmi place să fiu înconjurată de ei. iar atunci când se dovedeşte că şi ei te vor în preajma lor la fel de mult cât îi vrei şi tu, ei bine.. abia atunci atingi apogeul.
nu cred că am cuvinte să descriu noaptea de ieri şi nici nu cred că aş vrea. important e ce am simţit, cât şi cum, iar pentru asta pot să fiu recunoscătoare că există atâtea şi atâtea stări prin care ne lăsăm purtaţi, care ne plac atât de mult şi pe care nu le înţelegem de cele mai multe ori. sunt recunoscătoate că am avut de-a lungul timpului şi am şi acum oameni care îmi provoacă astfel de senzaţii. oamenii ca ei ştiu că sunt speciali pentru mine tocmai pentru că fac posibil acest lucru.

m-am trezit la opt şi mi-am dorit să se repete cinci la nesfărşit.

die, deadline.

peste fix două zile am un termen limită. de fapt dacă stai să analizezi mai amănunţit nici măcar nu sunt două. zilele nu le am întregi, iar nopţile nu le pun la socoteală pentru că pe ele le folosesc  la alte activităţi mai dragi mie. poate o să vorbesc altădată despre ce înseamnă nopţile pentru mine. deci.. hai să spunem o zi, adunat. a fost multă muncă lăsată pe ultima sută de metrii. multe calcule în cap, pe foaie şi nu numai. mulţi oameni care m-au demoralizat doar pentru că ei nu aveau încredere în propria persoană, iar eu i-am crezut. am uitat că timpul mereu le rezolvă pe toate, eu trebuie doar să îl ajut puţin. sunt abia la jumătatea drumului, iar până joi trebuie să fiu la sfârşitul lui. şi ştiu că pot! sunt convinsă, chiar! mereu am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, că sunt capabilă să îmi depăşesc anumite limite. m-am dezamăgit câteodată, dar de cele mai multe ori am fost mândră de mine. aşa că o să mă organizez cum ştiu mai bine şi o să-mi demonstrez din nou că pot. şi mie, şi lor.

deci aşa

uneori avem nevoie să ne simţim reali, ca apoi să transmitem mai departe. unii oameni chiar au nevoie de asta. ca şi cum ar cere să simtă iubirea. efectiv s-o simtă. să o apuce cu mâinile şi să o străngă în pumn, să-i schimbe forma. vreau şi încerc pe cât posibil să transmit ceea ce simt atât de clar încât să nu existe loc de speculaţii. dacă și reușesc să fac asta într-o măsură considerabilă este într-adevăr discutabil. şi dacă unii oameni au nevoie să simtă că totul e real, de data asta eu vreau să transmit mai departe că sunt reală. să se ştie pentru ce anume luptăm. dacă merită sau dacă mai bine ne oprim din mers. să ştie fiecare părticică din mine pentru care ar trebui să se gândească de două ori atunci când spune nu şi nici măcar o dată atunci când spune da. ai vrea să oferi cele mai lungi îmbrăţisări, atunci când nu se poate. doar ca să ştie că eşti acolo şi nu o să pleci niciodată.