peste fix două zile am un termen limită. de fapt dacă stai să analizezi mai amănunţit nici măcar nu sunt două. zilele nu le am întregi, iar nopţile nu le pun la socoteală pentru că pe ele le folosesc la alte activităţi mai dragi mie. poate o să vorbesc altădată despre ce înseamnă nopţile pentru mine. deci.. hai să spunem o zi, adunat. a fost multă muncă lăsată pe ultima sută de metrii. multe calcule în cap, pe foaie şi nu numai. mulţi oameni care m-au demoralizat doar pentru că ei nu aveau încredere în propria persoană, iar eu i-am crezut. am uitat că timpul mereu le rezolvă pe toate, eu trebuie doar să îl ajut puţin. sunt abia la jumătatea drumului, iar până joi trebuie să fiu la sfârşitul lui. şi ştiu că pot! sunt convinsă, chiar! mereu am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, că sunt capabilă să îmi depăşesc anumite limite. m-am dezamăgit câteodată, dar de cele mai multe ori am fost mândră de mine. aşa că o să mă organizez cum ştiu mai bine şi o să-mi demonstrez din nou că pot. şi mie, şi lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu