ne petrecem prea mult timp gândindu-ne sau vorbind despre ceea ce vrem sau ce trebuie să facem şi prea puţin ni-l petrecem făcând ceva în acel scop. atât de mult încât ne pierdem tot entuziasmul pe drum şi nici măcar nu ne dăm seama. şi ce e mai tragic, este că ni se aşează pe creier ideea cum că ceea ce avem de făcut e prea imens şi ne depăşeşte.
nimic nu cred că poate să fie mai obositor uneori decât să tot amâni, să mergi la culcare şi să te trezeşti exact la fel ca în ziua precedentă, cu nimic în plus sau în minus, fără urmă de progres. şi nu e ca şi cum n-aş ştii că doar prin a începe să fac lucrurile pe care le tot amân va dispărea toată această stare..
încă nu am reuşit să mă organizez aşa cum mi-aş fi dorit şi încă mă las pradă unui timp liber pe care nu îl valorific deloc, pe care aş vrea să îl consum într-un mod util.
cu toate acestea, trebuie doar să ştim exact unde vrem să ajungem şi nu în ultimul rând să ne dorim asta cu adevărat. să facem primul pas şi să ne urmăm drumul, oricât de mici ar fi paşii următori.
şi e 16 ianuarie, deja.
oricât de visătoare mă consider, câteodată trebuie să ne concentrăm, să deschidem ochii şi să visăm mai puţin, pentru că până acum nimeni nu a putut să ţintească spre ceva cu ochii închisi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu