marți, 4 septembrie 2012
o lună imensă şi doi licurici .
tocmai am finalizat o zi productivă. productivă în materie de momente.
urcă-te în maşină, ai grijă să nu ratezi străduţa îngustă la care trebuie să faci dreapta, apoi mergi tot drept până vezi maşina lui. e întuneric şi e posibil să treci pe lângă ea. desigur că nu ai văzut-o. întoarce-te şi mai încearcă o dată. acolo era, undeva între copăcei şi tufe înalte, lângă un râu lipsit de peştişori. pe drum stabileşte cum vrei tu să fi, apoi fă absolut orice ca să fie exact aşa cum ţi-ai propus. nu sunt indiferentă şi las de la mine, mereu. astăzi în schimb am fost invers. tocmai pentru că vroiam să văd de câte este în stare el să facă pentru a obţine ce îsi doreşte. în schimbul indiferenţei pe care am oferit-o, am primit atenţie înzecit. apreciezi asta mult mai mult atunci când ştii că este vorba despre un leu încăpăţânat. cu mult mai încăpăţânat decât tine - dar doar câteodată.
nu mă are nici acum, dar astăzi a simţit asta mai tare, iar spre dimineaţă mi-a oferit doi licurici. nu, nu adevăraţi. licurici pentru undiţă.
nu m-am lăsat nici măcar sărutată - nu ştiu cât de dificil a fost pentru el, dar pentru mine ştiu că a fost.
concluzia momentelor:
nu am prins nici un peşte - dar am învăţat să arunc cu undiţa corect.
mi-e greu să nu fiu eu - dar uneori merită efortul.
îl vreau - mai mult decât probabil mă vrea el pe mine.
sâmbătă, 1 septembrie 2012
nu mai alungaţi vara!
voi arunca meduze în toţi cei care îmi spun că a trecut vara.
ziua nu ninge, iar seara nici atât. nu înmuguresc pomii şi nici nu cad frunzele.
îţi mai poţi aplica un strat de bronz, poţi să mai porţi pantaloni scurţi, rochiţe şi bluziţe fără mâneci. mai poţi sta seara pe o bancă la o poveste fără să dârdâi de frig. mai găseşti oameni care stau la marginea drumului şi te îndeamnă să cumperi un pepene roşu, iar alţi oameni încă mai merg la mare.
aşa că e cât se poate de vară încă.
duminică, 29 aprilie 2012
arome şi zâmbete largi .

a fost cald zilele aceastea. cald. dar tu nu ştii, ai stat în casă.
eu am stat în parc şi pe un butuc de lemn. nu era nici măcar confortabil; dacă făceai o mişcare negândită, stăteai pe jos. era şi un hamac, dar am ales să mă joc cu echilibrul. oricum oamenilor le place să se complice. am băut suc de piersici cu gheaţă, în loc de limonadă. pentru că ea/el/ei nu au vrut să îmi facă pofta. s-au întristat când le-am spus că data viitoare îmi voi comanda acelaşi lucru.
acum clipeşte de trei sau patru ori, deschide larg ochii şi prefă-te că eşti surprinsă! ba nu. chiar să fi! citeşte ce îţi spune stâlpul şi îmbrăţişează repede pe cel de lângă tine. " ai grijă de inima ta " - m-am dat mai aproape şi am înţeles imediat ce va însemna asta pentru mine. a doua oară când voi trece pe acolo nu va mai fi la fel de deosebit, aşa că am stat cu 5 minute în plus şi am zâmbit.
vineri, 27 aprilie 2012
monstruleţii revin .
mi-a fost odată frică de tot, acum îmi este iar.
chiar şi asa, prea puţine lucruri sunt cu adevărat dramatice, iar ce simt eu acum nu este unul dintre ele.
cer însorit, de aprilie; dar vânt puternic. exact aşa stau lucrurile, nimic dramatic.
de data asta, mâine va fi o noua zi şi atât.

sâmbătă, 10 martie 2012
atunci când doar pe cerul tău se vede curcubeul.
atunci cand îţi vine să scrii despre absolut orice, fie el si cel mai mic detaliu.
cam aşa:
- ce număr porţi la pantofi?
- 36.
- foarte bine, 36 mă inspiră.
*
atunci când zâmbeşti din orice motiv. atunci când o îmbrăţişare pare prea puţin pentru a arăta ce este în sufletul tău. atucni când nu te deranjează nimic şi nu urăşti pe nimeni.
atunci ori e doar o zi bună ; ori eşti fericit, iar motivul nici măcar tu nu îl cunoşti. iar eu aleg a doua variantă, doar pentru că îmi place mai mult cum sună.
joi, 1 martie 2012
duminică, 8 ianuarie 2012
cineva îşi pune o dorinţă astazi.
pentru că a împlinit o vârstă consistentă, care conţine numărul meu preferat (nu neapărat şi norocos). pentru că de 19 ani a fost mereu cel mai important bărbat din viaţa mea. pentru că impreună facem o echipa grozavă. pentru că are cele mai bune glume. pentru că m-a învăţat să cânt la chitară. pentru că nu i-am ascuns nimic niciodată şi pentru că pe el nu ştiu să îl mint. pentru că facem cea mai delicioasă mâncare şi o facem să arate şi minunat. pentru că nu mi-a interzis aproape niciodată nimic şi ştie că viaţa mea, e A MEA. pentru că iubeşte dulciurile mai tare decât mine. pentru că ne certăm de zece ori pe zi din cele mai absurde motive, dar niciodată definitiv. pentru că nu i-am spus niciodată că îl iubesc. pentru că e tata.
luni, 3 octombrie 2011
dimineţi frumoase şi cărţi prăfuite.

cum e când te trezeşti într-o dimineaţă în care toţi ceilalţi sunt la şcoală sau la muncă, iar tu ai ales să nu părăseşti casa în această zi care pare să aibă un început bun.. îţi faci o cafea, iar mirosul îi deşteaptă şi pe cei care încă stau sub cearşafuri; îţi aprinzi o ţigară, te aşezi în fotoliu şi aştepţi.. aştepţi momentul în care acea carte pe care tu o deteşti din tot sufletul să vină, să te ia de mână şi să te ademenească cu orice , ca tu să o iei în braţe şi să o citeşti pe nerăsuflate.
toate sunt bune în această dimineaţa, mai puţin cartea aceea cu care de o săptămână şi puţin te chinui să finalizezi întâlnirea. şi pare că nu ai vrea să te desparţi de ea, când de fapt abia aştepţi să o faci. abia aştepţi să o iei şi să o aşezi înapoi în raftul prăfuit fără nici măcar să îţi iei rămas bun şi să refuzi o a doua întâlnire.
dar eu plec, mă duc să îmi savurez cafeaua şi să înţeleg cartea aceea care cu siguranţă are o personalitate cel puţin interesantă, dar pe care eu pur şi simplu nu pot să i-o agreez.
duminică, 2 octombrie 2011
anotimpuri înşelătoare..
degeaba octombrie încearcă să mai încălzească nişte suflete şi se joacă de-a vara. recunosc, eram pe punctul de a crede că suntem undeva pe la mijlocul lui iunie, începutul lui iulie, până când m-am uitat în calendar şi am văzut 2 octombrie. am declarat război.
Alexandru Andries - Octombrie
vineri, 9 septembrie 2011
marea sufletului meu.
"pe malul mării se pot petrece foarte multe lucruri de neînţeles."
nu am să mă plictisesc niciodată să stau pe plajă cu o soică de mână şi o meduză ca spectator. oricât de mult aş detesta aceste vieţuitoare-jeleuri. am să îmi trimit mereu scrisori de dragoste cu soarele, indiferent că el nu ştie să scrie şi îmi trimite înapoi raze fierbinţi ca focul. nu am să obosesc să îmi umflu viitoarea saltea pe care sper să o primesc, nu să o cumpăr şi care sper să fie mai încăpătoare decât a lui, pe care a spat-o o scoică violentă care acum ştiu sigur că are remuşcări. nu am să mă plictisesc să număr pe degetele ochilor câte zile mai sunt până să-mi revăd vara cu tot cu marea ei, iar daca nu-mi ajung degetele de la un ochi, trec şi la celalalt.
şi categoric nu am să mă satur să arunc cu te iubesc-uri la apus niciodată de acum înainte.
"şi marea, dragul meu, şi marea ce crezi tu că este? dar o întâmplare, oricât de enigmatică, petrecută pe malul mării, ce crezi tu că poate fi?"
Iron and Wine - Passing Afternoon
vineri, 8 iulie 2011
vara asta am să mă-ndrăgostesc. cum de cine? de tine.
"trenul Timişoara - Constanţa pleacă în 3 ore de la linia 5"
de mâine o să căutam răsăritul împreună, iar la apus o să ne îmbrăţişăm.
iar eu o să vreau să le fac poze nud scoicilor şi să îmbrac căluţii de mare în costume de baie cu căluţi de mare şi cu trei numere mai mari.
şi să nu uit, vara asta mi-am propus să mă bronzez în formă de zmeu.
cum ar fi să fim normali şi să ne prindă răsăritul pe plajă pentru tot restul vieţii, iar după-amiezile să aibă gust de gutui?
de mâine expoziţia mea de scoici cu vânzare pe sărut va fi deschisă pe plajă, cu program non-stop, inclusiv sâmbăta şi duminica.
ne vedem la mare, la o iubire de-o vară.
în ultimul cort va fi linişte.

miercuri, 6 iulie 2011
pentru că noi când vrem să mergem la mare, mergem la mare.
încă puţin. se apropie. noi ne agităm. bagajele sunt făcute demult.
joi, 30 iunie 2011
aşteptări cu gust de piersici sau apă plată.
"împreună suntem foarte dialectici, tu ştii că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea?"
o aşteptare o poţi face să fie mai puţin neplăcută. noi am ales să ne jucăm avioanele, x şi 0, cine strânge în braţe mai tare pe cine şi de-a furatul săruturilor, în loc să stăm, să numărăm secundele şi să realizăm cât de mult timp a trecut de la ora stabilită. puteam să mergem în piaţă să ne cumpărăm un kilogram de piersici şi să ne batem cu sâmburii lor, dar ne-am procurat decât zâmbete de la magazinul de pe colţul sufletului şi parcă nu mai era nevoie de alte mirodenii.
ştiu că există şi genul acela de aşteptări lungi şi enervante ca drumul Timişoara-Constanţa care parcă nu se mai termină o dată. şi mai ştiu că în unele cazuri nu ai cum să îndulceşti o aşteptare, oricât de mult te-ai strădui.
"în orice caz, când suntem împreună, cântărim mai mult."

miercuri, 29 iunie 2011
străzi cu ochi fericiţi.
de azi începând mă voi plimba atât de des pe strada vacanţei încât voi face cu siguranţă febră musculară la sentimente şi zâmbete.
marți, 28 iunie 2011
cantităţi color, niciodată alb-negru.
eu: cum adică să vreau mai mult?
cineva: ca şi atunci când spui că vrei albastru, iar eu nu pot să-ţi dau decât roşu!
cineva: ca şi atunci când spui că vrei albastru, iar eu nu pot să-ţi dau decât roşu!
cineva drag.
pentru că mereu vrem mai mult decât avem, ce-i drept. de puţine ori spunem "e de ajuns", dar de prea multe ori "mai vreau".
vrem multe, dar cât de multe facem ca să le obţinem?
vrem multe, dar cât de multe facem ca să le obţinem?
luni, 27 iunie 2011
avionul despre care nu am uitat totuşi..
nu ştiam că avioanele au unghii, dar în după-masa asta m-am convins că aşa este. unul mi-a zgâriat exact cerul la care priveam; bine că nu a făcut asta şi cu soarele. nu ştiu ce m-aş fi făcut cu un soare plin de zgârieturi, nici să-l pansez nu aş fi putut.
mi-ar placea să am şi eu avionul meu cu care să scrijelesc cerul după bunu-mi plac în formă de noi sau de valuri, nu doar în linii confuze şi nehotărâte, nici măcar drepte.
p.s: piesa este pentru avionul care mi-a zgâriat cerul şi pentru somnul mai liniştit:
Jason Mraz - Plane

duminică, 26 iunie 2011
semn - de carte.
mi-am pierdut semnul de carte.. nu ştiu cum. acela făcut de mine cu multă meticulozitate într-o zi în care o mulţime de copii îşi făceau semne de carte, pe care oricum nu le foloseau pentru că trebuie să mai treacă nişte ani până să înveţe să citească. în loc să trec la metoda îndoirii paginilor, cum ar fi să îl înlocuiesc cu un fir de păr? de-al lui.
vineri, 24 iunie 2011
puţin.
acum că vara este aici, îmi mai lipseşte doar marea şi încă un mic detaliu, dar le voi avea curând pe toate şi mai mult ca sigur voi fi fericită.
marți, 31 mai 2011
mâine, întâi iunie, a copiilor zi.
măcar mâine să fim într-adevăr copii, dacă în restul timpului încercăm să convingem lumea că suntem cât mai maturi. şi dacă tot ne lovim de lucruri problematice de-ale adulţilor în fiecare zi, mâine să ne lovim în genunchi jucând şotron sau sărind coarda.
sâmbătă, 9 aprilie 2011
ne-ar fi plăcut al naibii de tare, ce-i drept. dar doar cu speranţa " poate că totuşi.. " , nu ajungem nicăieri. şi da, ceva timp posibil ca acea speranţă să fi fost totul pentru noi. mai dureros e când te trezeşti şi realizezi că era în zadar. că realitatea e alta, nicidecum cea care o vedeai tu în fiecare dimineaţă când te trezeai. important este să ai curajul să te opreşti, să pui punct atunci când vezi că totuşi nu e aşa cum credeai tu. iar eu exact asta am făcut, indiferent de cât de greu mi-a fost să renunţ şi cât de tare îmi pare rău.
dar vorba aia.. tot răul e spre bine .
dar vorba aia.. tot răul e spre bine .
joi, 3 februarie 2011
dureri în gât; sau dragoste.

dacă dragostea stă şi în gât, cred că o simt şi eu. de două zile abia înghit. am băut doar ceai fierbinte cu lămâie şi am mâncat pufuleţi. acum sigur se ţine strâns de una dintre amigdalele mele, ca să nu pice în stomac. dar cred că mai bine ar sta într-un colţ din stomacul meu. atunci nu-i simt decât fluturii şi pot să şi mănânc. în plus fluturi în stomac aş servii cu plăcere oricând .
şi poate nici măcar nu e dragoste. poate e de la apa rece de alaltăieri.
joi, 27 ianuarie 2011
it's alright, you're in good hands
frig prin vene. o cafenea calduroasă şi masă lângă calorifer. trei scaune lângă mine; toate goale. a venit ciocolata caldă, acum stomacul meu va fi cald şi fericit. aştept să se facă ora 17. fumul ţigării mele se îmbină perfect cu fumul altor ţigări. jazz pe fundal şi gânduri cu tonele. gânduri şi amintiri cu tonele. linişte.
uneori îmi place să fiu singură. acum e unul dintre momentele în care îmi place să fiu singură la o masă. am nevoie de linişte, de mine şi de încurajări din partea mea, pentru mine.
paharul cu ciocolată e gol şi e aproape ora 17. las paharul şi plec mai departe, să ascult gălăgia străzilor şi a oamenilor. am profitat destul de linişte pe ziua de azi.
eric clapton old love

joi, 20 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)