bătăi de inimă pentru dureri de cap.

mi-am început ziua la ora 5 dimineaţa, când m-am trezit ca să îmi opresc alarma şi să adorm din nou până la 8. astazi s-a încheiat oficial o perioadă care mi-a dat multe bătăi de cap, aşa că sunt pregătită, cu forţe proaspete şi câteva învăţături noi la bord, să mă lovesc de alte lucruri cu şi mai multe bătăi de cap (dureri de inimă pentru bătăi de cap. sau era invers?). în ultima lună m-am apropiat de oameni care au fost lângă mine zilnic în ultimul an, dar pe lângă care am trecut de fiecare dată cu un simplu "bună" . uneori nici măcar atât. ne transformăm câteodată în nişte arici şi respingem orice om ar putea să intre în viaţa noastră şi ne dăm seama de asta abia după ce începem să interacţionăm sau niciodată. mă gândesc.. oare câţi posibili prieteni am pierdut în felul ăsta? dl. H s-a ţinut de cuvânt şi mi-a trimis DVD-ul (mulţumesc xmulteori). îi spuneam astăzi cuiva cum aproape în fiecare moment aşteptăm câte ceva. eu aştept de vreo 3 zile un răspuns, îmi verific e-mailul din oră în oră şi până acum nimic. nu mă demoralizez. nu încă, cel puţin. peste fix o săptămână plec acasă peste ocean, din nou, şi nu ştiu dacă sunt nerăbdătoare, dar e o stare interesantă. am de văzut, însă, mulţi oameni până atunci. sper să ajung vara asta la un concert demn de amintit. apropo, pentru oamenii din timişoara, pe 11 iulie au concert cei de la the cat empire, în cadrul festivalului jazztm. mă întrebam astăzi dacă de obicei facem tot ce este posibil şi omenesc pentru a obţine ceea ce ne dorim. în principiu cred că nu!

mi s-a încărcat filmul aşa că mă duc să aştept să vină mâine - prima mea gură de aer după mult timp, că apoi vine luni şi trebuie să mai trec un mic hop şi apoi chiar pot să spun că am intrat în vacanţă. 

ştiu că e un haos.

melodia asta mi se pare la fel de zăpăcită precum mă simt eu în momentul de faţă.

am făcut pace, ne luăm de mână şi plecăm la drum, din nou. eu şi cu mine.

m-am speriat în momentul în care am observat că am fost exact ceea ce urăsc mai mult la oameni. poate este un cuvânt mult prea greu, dar da, urăsc. le spun altor oameni în repetate rânduri să îşi schimbe viaţa, să aibă curaj, să fie puternici şi să ia decizii. le spun cu cea mai mare convingere că doar tu singur poţi să ai grijă să-ţi fie bine, că eu m-am convins de asta într-o mulțime de situații.

m-am speriat, de data aceasta, mai ales de gândurile pe care am tot încercat să mi le alung şi am devenit ceea ce nu îmi place. am devenit un om care oferă altora nişte sfaturi în care crede cu adevărat, dar pe care de data asta nu le-a urmat deloc.

am respirat uşurată, mai apoi, când m-am convins că a fost doar o perioadă în care trebuia să mă regăsesc. am fost supărată pe mine, pe deciziile pe care le-am luat şi pe principiile pe care le-am încălcat, însă m-am gândit de mai multe ori, şi m-am iertat. a fost un moment de rătăcire în care mi-a fost frică, iar frica este un sentiment omenesc, atâta timp cât nu îl lăsăm să ne conducă viaţa şi deciziile de zi cu zi. greşeli facem cu toţii, iar dreptul să ne răzgândim îl avem, de asemenea, ori de câte ori simţim că am făcut o alegere greşită. şi nu, nu încerc să îmi găsesc sau să vă găsesc scuze!

m-am transformat pentru puţin timp în ceva ce nu îmi place, iar asta m-a ajutat să îmi dau seama încă o dată cât de bine este să nu fiu aşa! pot să le spun oamenilor cu şi mai multă ardoare că este aşa cum le-am spus întotdeauna, iar eu pot să mă motivez în continuare ştiind că am dreptate.

este bine să ştii că poţi să te ierţi, pentru că întotdeauna, oricât de tare te-ai supăra, tot la tine te întorci.

lăsaţitoateuşilesăsedeschidă.

cred că unul dintre cele mai satisfăcătoare momente sunt acelea când realizezi că toate zilele care nu ţi-au fost tocmai zile şi nopţile pe care nu le-ai prea dormit dau rezultat şi toată munca ta dă roade.
am învăţat mai ales în ultima vreme că atunci când vrei ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să îl faci chiar tu şi să nu te bazezi pe nimeni. important este să îţi stabileşti bine de tot pragurile peste care vrei să treci şi să acţionezi în direcţia respectivă. să ai bine întipărit în minte pentru ce lupţi şi să laşi acel lucru să te motiveze.
în perioada asta am încercat să îmi schimb modul de a gândii în ceea ce priveşte munca. am realizat că felul în care vedeam eu lucrurile înainte nu mă ajuta deloc şi nu-mi făcea bine. nu faci nimic şi nici nu rezolvi nimic atunci când intri în panică, mai mult te afunzi într-o stare de rău şi rămâi acolo fără să dai vreun randament. emani stări negative şi celor din jurul tău, iar în felul ăsta nu-i ajuţi nici pe ei, nici pe tine. oricum absolut totul depinde de tine. munceşti şi ai rezultate sau nu munceşti şi suporţi consecinţele. panica şi teama nu îşi au locul absolut deloc în ecuaţia asta.
îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la ei şi în general de la viaţă, oamenii care luptă pentru ceea ce îşi doresc şi care nu renunţă. mă inspiră şi mă determină să vreau şi eu tot mai multe. de la mine. mi se pare că în felul ăsta creşti cel mai mult ca om.

acum, în perioada asta, vreau atât de multe şi încă aş vrea să-mi mai găsesc lucruri noi pe care să le vreau. şi o să găsesc. şi o să le vreau. şi o să le am. mai ales acum când am înţeles că putem să fim orice ne dorim şi putem ajunge oriunde ne dorim, fie că este vorba de politicieni ori scriitori ori judecători ori că vrem să ajungem în Peru sau Japonia, iar asta este pedeapsa noastră. în schimb, dacă ne trăim fiecare zi neştiind cine suntem şi ce vrem, atunci nu vom ajunge niciodată nimic şi nicăieri. şi mi se pare destul de corect!

încă o săptămână şi pot să respir uşurată şi să-mi fac loc de noi planuri. pentru că idei sunt, iar dacă nu sunt, vin. trebuie doar puţin curajcurajcuraj şi dorinţă, dar mai mult curaj că dorinţă şi dorinţe sunt destule.

şi uite cum lucrurile bune le estompează pe cele mai puţin bune, pentru că totul este relativ, iar echilibrul ăsta ne salvează întotdeauna şi îl găsim de fiecare dată în noi.

visaţi! şi la propriu şi la figurat, că tot e seară.

fericirea privită diferit.

atunci când nu sunt în cea mai bună dispoziţie (ca să nu spun tristă), încerc să mă adun şi să mă aduc cu picioarele pe pământ cât mai rapid. încerc să ignor partea din mine care ar vrea să gândească mult, să rumege fiecare cuvant spus şi nespus, decizie luată sau nu. aşa se face că de cele mai multe ori aleg să citesc. şi atunci citesc mult, cărţi, editoriale, bloguri, orice. încerc să mă concentrez pe mine-le meu care mai are încă multe de învăţat, poate de zece ori mai multe decât ştie deja.

citisem în dimineaţa asta, cum în Tibet, în pieţe, deşi oamenii sunt săraci, lasă la preţ, zâmbesc şi te întreabă permanent dacă eşti fericit. cât de mult mi-ar plăcea să merg în piaţă să cumpăr ce am nevoie, iar vânzătorii să mă întrebe dacă sunt fericită. în fiecare zi. cred că am avea nevoie de asta, noi oamenii, în general, în felul ăsta să privim sincer şi adânc în sufletul nostru şi să realizăm că de fapt ba da, suntem fericiţi, avem toate motivele pentru care să fim.
prin Orient, oamenii au cultura karmei, ceea ce îi îndreaptă spre atenţie şi deschidere către fericire, pe principiul "consecințele frumoase sunt născute din acțiuni frumoase". ei spun că dorinţa noastră de fericire pentru ceilalţi, nu este altceva decât o intensificare a propriei noastre fericiri lăuntrice, lucru cu care nu poţi să nu fii de acord.
în Occident, în schimb, oamenii funcţionează pe principiul "ce faci ca eu să fiu fericit?". aici egoismul e la fiecare pas şi nu trebuie să citim cărţi ca să ne dăm seama de asta. dacă deschidem puţin ochii şi privim în jurul nostru ne convingem imediat că aşa stau lucrurile. aşteptăm să primim şi uităm să mai şi dăruim, iar concepţia "fă-mă fericit!" e chiar sursa nefericirii, iar noi în sufletul nostru ştim asta foarte bine. trebuie să fim noi cei care dăm ceea ce cerem, iar atunci cu siguranţă vom avea. dacă vrem iubire, trebuie să dăruim iubire, dacă vrem prieteni, trebuie să învăţăm mai întâi să fim noi prietenii pe care îi căutăm.

nu sunt reguli, iar noi avem dreptul şi inteligenţa să alegem să trăim în felul pe care ni-l dorim. nu trebuie să ne mutăm în Tibet ca să le adoptăm modul lor de gândire sau în India ca să credem în karma. important este să facem diferenţele dintre bine şi rău şi să trăim în aşa fel încât să ne simţim bine cu noi şi cu oamenii din jurul nostru.

do anything, but let it produce joy.

nu-i tocmai bine când rămâi fără aer şi fără cuvinte, dar uite cum uneori se întâmplă şi parcă nici măcar nu te mai recunoşti. se-ntâmplă să-ţi dai peste cap toate principiile şi tot ce-ai ştiut până acum pentru o decizie tâmpită pe care ai luat-o, de care ai ţinut strâns tare cu dinţii şi de care în sinea ta nu ai fost niciodată mândră, tu ştiai foarte bine că lucrurile, de fapt, nu stau aşa, însă nu ţi-ai permis nici măcar o secundă să te gândeşti de două ori la asta, pentru că ai stabilit că de acum nu mai gândim atât de mult. aşa că ai ales varianta cea mai simplă şi ai continuat în felul ăsta.

şi nici măcar nu te deranjează atât de mult consecinţele, cât faptul că ţi-ai permis să te duci singură de nas, ai fost atât de naivă şi nu ai avut curajul să-ţi asculţi propriile sfaturi pentru ceilalţi.

nu mai vrei nici muzică, nici sfaturi, nici oameni. ştii că ai nevoie de puţin timp şi de tine. ştii că totul se rezolvă, dar ai nevoie să te mai gândeşti încă o dată la tot ce a fost şi să-ncerci să-nveţi din nou ceva din asta. măcar acum..

încă mă gândesc dacă sunt dependentă sau nu de oameni.

nuamtitluşinicialtecuvinte.

de foarte multe ori trebuie să luăm anumite decizii care nu ne fac plăcere, dar care sunt complet necesare. trebuie să avem curajul să punem capăt lucrurilor care nu ne priesc, nu poţi să continui la nesfârşit într-un mediu care îţi dăunează, nu poţi să rămâi agăţat doar de o idee şi doar pentru că tu speri la ceva ce ştii cu siguranţă că nu este posibil în acest moment.
trebuie să avem curajul să renunţăm la oamenii care au renunţat deja la noi demult. vor rămâne în sufletul nostru pentru mult timp de acum înainte cu siguranţă, pentru că niciodată nu eşti bun la a uita complet, dar trebuie să stabileşti cât de mult vrei să îi laşi să îţi efecteze prezentul şi viitorul.

de foarte multe ori lucrurile nu sunt aşa cum te aştepţi tu să fie, dar trebuie să înveţi să te adaptezi, să accepţi situaţia aşa cum este ea, să nu te amăgeşti, să te ridici şi să mergi mai departe.
trebuie să iți permiți să fii fericit în continuare, pentru că fericirea stă doar în mâinile tale, iar asta câteodată presupune curajul de a merge mai departe fără acel ceva sau cineva.

mă întrebam la un moment dat dacă sunt dependentă de oameni. nu ştiu nici acum dacă sunt sau nu, dar ştiu că mi-e greu fără anumiţi oameni în viaţa mea, însă cum am mai spus, am renunțat demult să mai încerc să opresc persoanele care vor să plece.
nu iau niciodată decizii pripite sau în niciun caz pe cele importante, iar astăzi, m-am convins că trebuie să merg pe drumul ăsta și să nu mă mai uit înapoi, să păstrez lucrurile frumoase și să le uit pe cele urâte. a durat cinci luni ca să mă conving de asta și chiar dacă nu este cea mai ideală situație, chiar dacă ar mai fi lucruri de spus și de făcut, nu întotdeauna ai oportunitatea asta așa că fie că îți place, fie că nu, trebuie să renunți și să îți vezi mai departe de drum, dacă vrei să îți fie bine.

am încredere și am avut întotdeauna că lucrurile se repară cu timpul. dacă nu așa trebuie să fie, dacă am luat decizii greșite, știu sigur că lucrurile și oamenii își vor găsi drumul înapoi, dar acum ăsta este cel mai înțelept lucru pe care îl pot face.

concluzii din sfârșit de săptămână.

ce mă așteptam a fi un weekend greu, s-a dovedit a fi unul liniștit, plin de soare și plimbări. trecem uneori prin niște emoții greu de rezistat, ți se face inima mică mică și speri la ce-i mai bine. atunci uiți și de încrederea de sine și de tot, iei frica în brațe și uiti de tine. nici nu realizezi cât de important este să rămâi cu picioarele pe pământ și lucid în anumite situații.

concluzii:

nu aş da timişoara pentru bucureşti niciodată, dar am stabilit că mi-ar plăcea să îmi petrec o săptămână sau două acolo și sper să fac asta într-o zi.

cine a spus că de obicei ne facem griji pentru lucruri care nici măcar nu o să se întâmple, a avut dreptate. ne pierdem atât de mult timp încercând să evităm lucruri care nici măcar nu există încât abia mai respirăm, iar pe cele într-adevăr de temut nu avem cum să le evităm, în unele situaţii, oricum.

niciodată să nu afirmi ceva înainte de a verifica. indiferent despre ce este vorba şi cât de convins eşti că ai dreptate.

life begins where fear ends.

de lucruri frumoase ne lovim la tot pasul, iar când sunt şi neaşteptate, e şi mai bine.

pemalulmarii

o p t i m i s m .

designswan.com

va fi bine! de fiecare dată sper să reușesc să vă transmit măcar puțin din optimismul meu. de fapt, e speranță pură. e încredere. încredere în oameni, în mine, în tine, încredere că binele va fi la o aruncătură de băț întotdeauna. trebuie să avem încredere că noi suntem puternici, mereu ne-am dovedit a fi așa, trebuie doar să îți amintești! nu trebuie să ne dăm bătuți, orice ar putea să se întâmple sau orice o să se și întâmple la un moment dat. trebuie să-ți trasezi bine drumul, să știi ce vrei, iar în cazul în care nu știi, să afli! apoi totul va fi mult mai ușor. ajută-te, motivează-te, fă ce simți! - așa vei reuși să depășești cu capul sus orice, fără regrete și păreri de rău! învață să treci peste teamă! pășește acolo unde nu ai avut curajul să pășești până acum, depășește-ți limitele și surprinde-te! 
nu spun că este uşor. ştiu că este greu pe alocuri, poate foarte greu uneori, dar putere să te ridici, să mergi mai departe şi să zâmbeşti se va găsi întotdeauna. trebuie doar să crezi!
iar atunci când simţi că nu mai poţi, gândeşte-te la ultima dată când ai spus asta, şi acum uită-te aici: ai putut, a trecut, nu ţi-a mai păsat, ai uitat, chiar! aşa că vei putea şi de data asta! doar nu uita să înveţi câte ceva din fiecare căzătură, ca să îţi fie mai uşor la următoarea, pentru că ele vor exista atâta timp cât vei exista şi tu!

asta este pentru voi toţi şi pentru mine - care mai uit uneori.

de-aş putea să le fac pe toate.

sidsel endresen & dugge wesseltoft - truth

aş vrea să trăiesc o mie de ani, să rămân veşnic la vârsta asta, să cresc doar ca om, în fiecare zi. uneori mă gândesc că nu voi avea când să vizitez toate locurile pe care o să vreau să le vizitez şi că nu o să citesc toate cărţile pe care vreau să le citesc. că nu o să am când să învăţ tot ce am de învăţat de la viaţă şi că nu o să iubesc niciodată cât pot să iubesc de fapt. că nu o să îmi ajungă timpul să ascult toată muzica asta frumoasă şi nici să mă uit la toate filmele bune. că nu o să văd suficient de  mult marea şi că nu o să reuşesc să întâlnesc toţi oamenii frumoşi. totuşi cel mai teamă mi-e că ar rămâne atât de multă iubire neîmpărtăşită. şi câte şi mai câte.

a fost o zi bună. şi încă nu ştii ce urmează.

wehearit.com

am vrut să ajung cât mai repede posibil acasă, să reușesc să scriu cât timp mai e soarele ăsta frumos pe cer. nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce miros au după-amiezile, dar mie îmi vine să mă scufund cu nasul în ele; în ele și în tot soarele implicat.

știi tu de ce preferi să te plimbi singură printre copacii înfloriți și flori și albine; doar ca să fie liniște în jur și în tine, că după toată agitația dintre oameni, abia atunci ți-e bine. nici măcar nu te deranjează doi-trei stropi de ploaie, nu te ascunzi, și nici nu o iei la fugă. iei o pauză de la absolut tot și decizi să faci o vizită; primești câteva fire de mentă chiar înainte să te ridici și să pleci, de ajuns pentru două pahare de limonadă. zâmbești. sper să reușesc să îmi plantez și eu mentă în zilele care urmează; sper. îți planifici pentru mâine o întâlnire pe cât de spontană pe atât de neașteptată, cu un om vechi și nu tocmai; te bucuri și speri să fie bine. ajungi acasă, pregătești limonada, deschizi geamul și lași să între cât mai e din soare. îți iei alte rânduri de haine, bei ultima gură și pleci din nou.


Royksopp - Sparks


melodia asta mi-a fost soundtrack-ul zilei și cel mai sigur că îmi va fi și mâine. unele melodii parcă se aliniază chiar perfect cu anumite stări pe care le trăiesc, iar aceasta este una dintre ele. mi-a făcut ziua mai frumoasă în adevăratul sens al cuvântului.

* am decis să-mi fac o etichetă nouă: "fericirea e cerul senin". și îmi voi strânge aici cât mai multe stări de bine cu cer senin.

uite cum din lucruri nesemnificative la prima vedere putem face lucruri de care să ne bucurăm, fără ca nici măcar să ne dăm puțin silința. totul e natural atunci când înveți cum să privești din unghiul potrivit.

ai curajul să faci ce simți!

mi-am educat mintea să nu creadă în regrete sau cel puţin să le evite pe cât posibil, iar în timp am învăţat să îmi ghidez fiecare decizie în acest sens. cred că în general ne oprim din a spune sau a face lucruri pentru că ne temem, ne-am obişnuit să fim în felul acesta, închişi în noi, parcă. nu mai lăsăm loc de sentimente, ne-am dezobişnuit să ne mai îmbrăţişăm prietenii şi să le spunem că ţinem la ei. 
tindem să nu avem încredere în noi şi să nu ne încurajăm în a face lucruri nebuneşti, poate. doar că din păcate cel mai des se întâmplă să nu ne încurajăm nici să facem lucruri simple, pentru sufletul nostru. ne este frică să facem ce simţim, de fapt, doar pentru că ne temem de reacţia celuilalt.
 
am spus şi voi spune întotdeauna că oamenii trebuie să înveţe să aibe încredere în ei şi în deciziile lor. că trebuie să înveţe să facă ceea ce simt, indiferent de consecinţe. nimeni nu o să fugă de noi din cauza unui lucru pe care îl vom face sau spune, iar dacă se va întâmpla asta, nu e neapărată nevoie să fie din vina noastră şi cu siguranţă vom avea ceva de învăţat. trebuie doar să ştii din ce perspectivă să priveşti lucrurile. 

nu am fost aşa acum câţiva ani, aveam nevoie să întreb zece oameni înainte să iau o decizie şi de cele mai multe ori nu o luam pe cea care mi-o doream cu adevărat, dar am realizat cât de important este să schimb asta şi am făcut-o! 
şi acum stau uneori să mă gândesc dacă ar fi bine "să..", dar dacă în secunda doi îmi dau seama că este ceva ce simt că îmi doresc să fac, nu mai stau pe gânduri. oricât de puţin ar contribui la fericirea mea, o fac, pentru că noi suntem principalii pioni în jocul de-a fericirea, noi contribuim cu cea mai semnificativă cantitate la fericirea noastră. 

din dorinţa de a face ce simt într-un moment anume, am îmbărăţişat de trei ori un om care îmi era şi încă îmi este total necunoscut, doar pentru că m-am simţit cumva apropiată de el. nu ştiu dacă a înţeles mare lucru, dar poate că îi voi explica dacă voi avea vreodată şansa.

faceți ce simțiți, când simțiți, cum simțiți! e o stare atât de frumoasă, te eliberează și cu timpul ajută la încrederea de sine. de câte ori v-aţi întrebat "ce s-ar fi întâmplat dacă?" şi de câte ori aţi regretat că nu aţi avut curajul să faceţi anumite lucruri din te miri ce motive? nu mai ascultați de vocea din interiorul vostru care vă aruncă în față motive pentru care să nu, ci luați în calcul primul motiv pentru care să da, fie el și singurul. și nu în ultimul rând luați în calcul fericirea voastră, lucru ce contează cel mai mult.
nu mai gândiţi atât de mult, alegeţi să gândiţi puţin şi sănătos!

there's some people in this world who you can just love and love and love no matter what.

sunt unii oameni care fac o parte din viaţa noastră să fie mai deosebită prin simplul fapt că sunt şi ei acolo. nu am decis încă dacă sunt sau nu dependentă de oameni, dar ţin foarte mult la relaţiile speciale pe care am reuşit să le păstrez după ani şi ani. de fapt sunt singurele relaţii pe care le-am păstrat şi de care îmi pasă cu adevărat. sunt acele legături pe care tocmai trecerea timpului le face mai puternice şi mai speciale.
mă bucur enorm când realizez că am lângă mine oameni frumoşi, sinceri, calzi, oameni care reuşesc să schimbe ceva în mine şi care mă fac să zâmbesc.
chiar dacă sunt puţini şi degetele de la o mână sunt prea multe, sunt cei mai minunaţi şi nu i-aş schimba pentru nimic de pe lumea asta. reuşesc să îmi ofere o stare pozitivă cum prea puţini oameni reuşesc să o facă şi în moduri în care nici nu te aştepţi, sunt cei din preajma cărora nu aş pleca nici pentru zece minute.

pentru astfel de oameni din viaţa mea şi din viaţa voastră s-au inventat îmbrăţişările.

pentru tine.

the other day i reminded myself to remind you. did you get that reminder?

pentru că mereu uit datele concertelor, nu notez nicăieri şi îmi aduc aminte abia la câteva zile după ce au trecut. sâmbătă, 17 mai, ora 21, concert byron. e prea aproape data concertului, că altfel aş începe să iau lecitină, aşa că amintiţi-mi!

aici puteţi asculta noul album "melancolic", iar cei din Timişoara, puteţi merge să-i vedeţi!

joy joy joy.

spre ce anume alergăm când totul este deja aici?
iubeşte! relaxează-te! iubeşte-te! visează! restul va veni de la sine.

şi dacă vă tot povesteam despre cum găsesc eu mici bucurii în natură şi despre cum îmi hrănesc optimismul:

 

 foto: pemalulmarii

nu sunt secrete şi totuşi nu toată lumea ştie.

Ines

zilele cu soare şi flori şi verdeaţă trezesc tot optimismul din mine în ultimele două luni. daţi-mi zile frumoase şi vă voi împărţi optimism în schimb. în casă îmi schimb vazele cu flori o dată la câteva zile plus că abia aştept să îmi înflorească lămâiul şi orhideea. apreciez tot mai mult că am învăţat să mă bucur de orice lucru micmic şi nu doar atât, ci simt o satisfacţie în mine care-mi dă o stare de bine, iar toate acestea datorită unui singur om.

încep să cred tot mai tare că lucrurile mărunte sunt cele care ne fac cu adevărat fericiţi şi tare aş vrea ca toţi să uite pentru o secundă de problemele lor şi să privească spre acele mici detalii care le oferă câte un mic zâmbet, pentru că dacă stai să cântăreşti, sunt cu mult mai multe lucrurile care ne fac fericiţi decât cele care ne întristează. tare aş vrea să înveţe să nu mai tânjească după lucruri mari şi abia atunci să fie fericiţi. e o diferenţă între a-ţi dori ceva cu adevărat şi a face din acel lucru singura ta sursă de fericire. drumurile sunt lungi, complicate, şi mai ales că nu ai niciodată garanţia că vei ajunge acolo. aşa că de ce să nu înveţi să te bucuri de viaţă între timp?

observ în jurul meu tot mai mulţi cunoscuţi care nu au timp să mai trăiască aşa cum se cuvine pentru că ei se gândesc la viitor, la cum vor ajunge undeva şi la cum lor le va fi mult mai bine decât le-a fost altora. nu, nu mi se pare nimic greşit în a avea planuri măreţe (încerc şi eu să prind curaj şi să vreau tot mai multe), dar pentru ei este doar o dorinţă şi atât, aşteaptă să le pice din cer o oportunitate ca să îşi îndeplinească visul. nici măcar nu pot să explic, pentru că îi înţeleg prea puţin, dar mi se pare absolut trist să ajungi în situaţia în care nu te mai mulţumeşte nimic şi nimic nu îţi mai oferă vreo satisfacţie, doar ideea că "într-o zi voi fi cel mai fericit". aşteaptă ziua aceea şi le ratează pe toate celelalte pe lângă care trec şi în care au o mie şi o sută de motive să fie fericiţi. cum bine spunea cineva, sunt oameni care privesc pe geam, dar îşi observă doar propriul chip.

am prins acum două seri la televizor vreo 10 minute dintr-o emisiune unde era o fetiţă de şase ani, pe care o creştea bunica ei şi zilnic îşi făcea temele în pat, din motive evidente, care îşi dorea cel mai tare de pe lumea asta o masa şi un scaun. avem nevoie să auzim tot mai des astfel de lucruri ca să ştim unde greşim.

cred că trebuie să înţelegem că viaţa e acum şi aici şi că ţine numai de noi felul în care alegem să o trăim.

nu e nepasare.

sper să trezească ceva în mine cutremurul de acum o oră.

pauza dintre vene.

despre duminică.

am plecat de acasă cu gândul că va fi o zi frumoasă şi așa a și fost. pentru că pot să mă motivez şi singură. în general, noi oamenii ne putem motiva singuri. nu avem nevoie de cărți, citate, oameni pe care ne bazăm în diferite situații ori pe care îi admirăm sau fel și fel de alte puncte de sprijin; e de ajuns că ne avem pe noi.
suntem oamenii pe care nu îi luam în seamă chiar tot timpul, dar suntem cei de care avem nevoie şi cei pe care ar trebui să îi ascultăm cel mai des, pentru că doar noi ştim ce e mai bine pentru propria noastră persoană. tocmai de asta spun: învaţă-te! învaţă să te cunoşti, să te priveşti din afară şi să îţi analizezi fiecare detaliu. mai târziu, în diverse momente şi situaţii, s-ar putea sa îţi fie de folos, fără ca tu să îţi dai seama.

iar pentru că în lunga mea călătorie (sau nu prea), de duminică, m-am aşezat o oră într-o librărie şi am citit o carte de poeme, vă las şi vouă unul care mi-a plăcut mult şi care are legătură cu ce am vorbit mai sus:

stare de spirit II
 
eşti tristă, îngândurată, plânsă
ca un pian care-şi doreşte o vioară. 
tu, pasăre rănită, nu mai zăbovi pe pământ!
întinde aripile peste mări şi oceane,
peste necunoscutul din tine: dar zboară! 

(Traian T. Coşovei)

duminica aşa cum o vreau eu.

m-a trezit mirosul prăjiturii mele preferate din această iarnă şi am ştiut de ieri că astăzi va fi o zi frumoasă. pentru că ţine de noi felul în care decurg lucrurile, aşa că ar trebui să încercăm să avem o atitudine pozitivă cât de des putem. fericirea poate să vină din locuri mult prea nesemnificative pentru noi în alte zile. şi am învăţat că până şi un om care se etichetează drept trist, poate să fie fericit atunci când face o pauză din a mai gândii prea mult şi se concentrează pe lucrurile care îi plac cu adevărat. nici un om trist nu este trist în totalitate. aşa că să învăţăm să lăsăm partea fericită din noi la suprafaţă mai des dacă vrem să ne fie bine.

un om mare spunea că cel care işi petrece viaţa adunând aur pentru Trezoreria de Stat a Statelor Unite şi nu se distrează este un prost fară de seamă şi un idiot de nedescris. şi avea la fel de mare dreptate pe cât era el de mare. 

aşa că să avem o zi bună. să ne bucurăm de soare şi de plimbări, de zâmbete şi de oamenii care trec pe lângă noi. să lăsăm tristeţea pe o altă zi.

I blame coco - Playwright Fate

gol

Federica Erra

ne e greu să ne adunăm, din când în când, iar alteori suntem atât de indecişi încât lăsăm totul la voia întâmplării. şi nu cred că avem nevoie de oameni care să ne ţină teorii despre cum trebuie să fim, când nici măcar de propriile principii de viaţă nu mai ţinem cont. sau poate că exact de asta avem nevoie.
diferenţa dintre cum vreau să fiu şi cum sunt de fapt, momentan, e extrem de uriaşă.

ştim cu toţii (sau ar trebui să ştim) că lucruri precum ignoranţa, orgoliul sau răutatea aceea inocentă după care ne ascundem ca să nu fim răniţi nu aduc nimic bun. niciodată. cu atât mai puţin fericire sau măcar o stare aproapiată de aceasta. şi totuşi alegem să fim aşa uneori.
preferi să te îndopi cu scuze şi motive ''pentru că'', când ţie gândul îţi este la cum ai vrea sa abordezi de fapt situaţia, şi îţi tai singur elanul atunci când alegi să continui cu aceeaşi atitudine tâmpită cu care ai început.

nu a fost întotdeauna mai simplu să facem ceea ce simţim? nu tot atunci s-au rezolvat cel mai rapid lucrurile?
ba da, doar că fiecare om are perioada lui în care alege să se rătăcească, indiferent dacă drumul este clar şi vizibil. asta e scuza mea. pentru atitudine, însă, încă îmi caut o scuză.

martie, opt.

femeile sunt ca niște ceaiuri. unele sunt calmante, altele sunt împotriva depresiei. altele sunt din pelin, altele nu își scot aromele la iveală decât când sunt bine fierte. - Liviu Alexa

unii dintre voi. poate.

mi-am dat seama că acei oameni care se simt singuri sunt de fapt înconjuraţi de o mulţime de oameni frumoşi, dar pe care nu au timp să-i observe. mi-am dat seama că uneori nici cei mai înţelepţi oameni nu îşi găsesc paşii pentru a continua drumul şi se izbesc de ziduri inexistente. mi-am dat seama că mereu există cineva care să profite de naivitatea oamenilor prea buni. ştiu că unii oameni nu sunt interesaţi de autocunoaştere; să înveţe despre ei şi să se ajute să devină mai buni. mai ştiu că există oameni care resping alţi oameni, fie din cauza incompatibilităţii, fie că vor să fie nişte singuratici. mi-am dat seama că unii oameni renunţă continuu în loc să meargă mai departe şi să se bucure de ce îi aşteaptă. şi ştiu că unii oameni pur şi simplu nu se pot bucura de lucrurile mărunte, care sunt accesibile oricui şi care chiar ne pot face fericiţi.

all i want is a little more security; a little more safety; a lot less uncertainty

but you* just did not understand that.