o p t i m i s m .

designswan.com

va fi bine! de fiecare dată sper să reușesc să vă transmit măcar puțin din optimismul meu. de fapt, e speranță pură. e încredere. încredere în oameni, în mine, în tine, încredere că binele va fi la o aruncătură de băț întotdeauna. trebuie să avem încredere că noi suntem puternici, mereu ne-am dovedit a fi așa, trebuie doar să îți amintești! nu trebuie să ne dăm bătuți, orice ar putea să se întâmple sau orice o să se și întâmple la un moment dat. trebuie să-ți trasezi bine drumul, să știi ce vrei, iar în cazul în care nu știi, să afli! apoi totul va fi mult mai ușor. ajută-te, motivează-te, fă ce simți! - așa vei reuși să depășești cu capul sus orice, fără regrete și păreri de rău! învață să treci peste teamă! pășește acolo unde nu ai avut curajul să pășești până acum, depășește-ți limitele și surprinde-te! 
nu spun că este uşor. ştiu că este greu pe alocuri, poate foarte greu uneori, dar putere să te ridici, să mergi mai departe şi să zâmbeşti se va găsi întotdeauna. trebuie doar să crezi!
iar atunci când simţi că nu mai poţi, gândeşte-te la ultima dată când ai spus asta, şi acum uită-te aici: ai putut, a trecut, nu ţi-a mai păsat, ai uitat, chiar! aşa că vei putea şi de data asta! doar nu uita să înveţi câte ceva din fiecare căzătură, ca să îţi fie mai uşor la următoarea, pentru că ele vor exista atâta timp cât vei exista şi tu!

asta este pentru voi toţi şi pentru mine - care mai uit uneori.

de-aş putea să le fac pe toate.

sidsel endresen & dugge wesseltoft - truth

aş vrea să trăiesc o mie de ani, să rămân veşnic la vârsta asta, să cresc doar ca om, în fiecare zi. uneori mă gândesc că nu voi avea când să vizitez toate locurile pe care o să vreau să le vizitez şi că nu o să citesc toate cărţile pe care vreau să le citesc. că nu o să am când să învăţ tot ce am de învăţat de la viaţă şi că nu o să iubesc niciodată cât pot să iubesc de fapt. că nu o să îmi ajungă timpul să ascult toată muzica asta frumoasă şi nici să mă uit la toate filmele bune. că nu o să văd suficient de  mult marea şi că nu o să reuşesc să întâlnesc toţi oamenii frumoşi. totuşi cel mai teamă mi-e că ar rămâne atât de multă iubire neîmpărtăşită. şi câte şi mai câte.

a fost o zi bună. şi încă nu ştii ce urmează.

wehearit.com

am vrut să ajung cât mai repede posibil acasă, să reușesc să scriu cât timp mai e soarele ăsta frumos pe cer. nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce miros au după-amiezile, dar mie îmi vine să mă scufund cu nasul în ele; în ele și în tot soarele implicat.

știi tu de ce preferi să te plimbi singură printre copacii înfloriți și flori și albine; doar ca să fie liniște în jur și în tine, că după toată agitația dintre oameni, abia atunci ți-e bine. nici măcar nu te deranjează doi-trei stropi de ploaie, nu te ascunzi, și nici nu o iei la fugă. iei o pauză de la absolut tot și decizi să faci o vizită; primești câteva fire de mentă chiar înainte să te ridici și să pleci, de ajuns pentru două pahare de limonadă. zâmbești. sper să reușesc să îmi plantez și eu mentă în zilele care urmează; sper. îți planifici pentru mâine o întâlnire pe cât de spontană pe atât de neașteptată, cu un om vechi și nu tocmai; te bucuri și speri să fie bine. ajungi acasă, pregătești limonada, deschizi geamul și lași să între cât mai e din soare. îți iei alte rânduri de haine, bei ultima gură și pleci din nou.


Royksopp - Sparks


melodia asta mi-a fost soundtrack-ul zilei și cel mai sigur că îmi va fi și mâine. unele melodii parcă se aliniază chiar perfect cu anumite stări pe care le trăiesc, iar aceasta este una dintre ele. mi-a făcut ziua mai frumoasă în adevăratul sens al cuvântului.

* am decis să-mi fac o etichetă nouă: "fericirea e cerul senin". și îmi voi strânge aici cât mai multe stări de bine cu cer senin.

uite cum din lucruri nesemnificative la prima vedere putem face lucruri de care să ne bucurăm, fără ca nici măcar să ne dăm puțin silința. totul e natural atunci când înveți cum să privești din unghiul potrivit.

ai curajul să faci ce simți!

mi-am educat mintea să nu creadă în regrete sau cel puţin să le evite pe cât posibil, iar în timp am învăţat să îmi ghidez fiecare decizie în acest sens. cred că în general ne oprim din a spune sau a face lucruri pentru că ne temem, ne-am obişnuit să fim în felul acesta, închişi în noi, parcă. nu mai lăsăm loc de sentimente, ne-am dezobişnuit să ne mai îmbrăţişăm prietenii şi să le spunem că ţinem la ei. 
tindem să nu avem încredere în noi şi să nu ne încurajăm în a face lucruri nebuneşti, poate. doar că din păcate cel mai des se întâmplă să nu ne încurajăm nici să facem lucruri simple, pentru sufletul nostru. ne este frică să facem ce simţim, de fapt, doar pentru că ne temem de reacţia celuilalt.
 
am spus şi voi spune întotdeauna că oamenii trebuie să înveţe să aibe încredere în ei şi în deciziile lor. că trebuie să înveţe să facă ceea ce simt, indiferent de consecinţe. nimeni nu o să fugă de noi din cauza unui lucru pe care îl vom face sau spune, iar dacă se va întâmpla asta, nu e neapărată nevoie să fie din vina noastră şi cu siguranţă vom avea ceva de învăţat. trebuie doar să ştii din ce perspectivă să priveşti lucrurile. 

nu am fost aşa acum câţiva ani, aveam nevoie să întreb zece oameni înainte să iau o decizie şi de cele mai multe ori nu o luam pe cea care mi-o doream cu adevărat, dar am realizat cât de important este să schimb asta şi am făcut-o! 
şi acum stau uneori să mă gândesc dacă ar fi bine "să..", dar dacă în secunda doi îmi dau seama că este ceva ce simt că îmi doresc să fac, nu mai stau pe gânduri. oricât de puţin ar contribui la fericirea mea, o fac, pentru că noi suntem principalii pioni în jocul de-a fericirea, noi contribuim cu cea mai semnificativă cantitate la fericirea noastră. 

din dorinţa de a face ce simt într-un moment anume, am îmbărăţişat de trei ori un om care îmi era şi încă îmi este total necunoscut, doar pentru că m-am simţit cumva apropiată de el. nu ştiu dacă a înţeles mare lucru, dar poate că îi voi explica dacă voi avea vreodată şansa.

faceți ce simțiți, când simțiți, cum simțiți! e o stare atât de frumoasă, te eliberează și cu timpul ajută la încrederea de sine. de câte ori v-aţi întrebat "ce s-ar fi întâmplat dacă?" şi de câte ori aţi regretat că nu aţi avut curajul să faceţi anumite lucruri din te miri ce motive? nu mai ascultați de vocea din interiorul vostru care vă aruncă în față motive pentru care să nu, ci luați în calcul primul motiv pentru care să da, fie el și singurul. și nu în ultimul rând luați în calcul fericirea voastră, lucru ce contează cel mai mult.
nu mai gândiţi atât de mult, alegeţi să gândiţi puţin şi sănătos!

there's some people in this world who you can just love and love and love no matter what.

sunt unii oameni care fac o parte din viaţa noastră să fie mai deosebită prin simplul fapt că sunt şi ei acolo. nu am decis încă dacă sunt sau nu dependentă de oameni, dar ţin foarte mult la relaţiile speciale pe care am reuşit să le păstrez după ani şi ani. de fapt sunt singurele relaţii pe care le-am păstrat şi de care îmi pasă cu adevărat. sunt acele legături pe care tocmai trecerea timpului le face mai puternice şi mai speciale.
mă bucur enorm când realizez că am lângă mine oameni frumoşi, sinceri, calzi, oameni care reuşesc să schimbe ceva în mine şi care mă fac să zâmbesc.
chiar dacă sunt puţini şi degetele de la o mână sunt prea multe, sunt cei mai minunaţi şi nu i-aş schimba pentru nimic de pe lumea asta. reuşesc să îmi ofere o stare pozitivă cum prea puţini oameni reuşesc să o facă şi în moduri în care nici nu te aştepţi, sunt cei din preajma cărora nu aş pleca nici pentru zece minute.

pentru astfel de oameni din viaţa mea şi din viaţa voastră s-au inventat îmbrăţişările.

pentru tine.

the other day i reminded myself to remind you. did you get that reminder?

pentru că mereu uit datele concertelor, nu notez nicăieri şi îmi aduc aminte abia la câteva zile după ce au trecut. sâmbătă, 17 mai, ora 21, concert byron. e prea aproape data concertului, că altfel aş începe să iau lecitină, aşa că amintiţi-mi!

aici puteţi asculta noul album "melancolic", iar cei din Timişoara, puteţi merge să-i vedeţi!

joy joy joy.

spre ce anume alergăm când totul este deja aici?
iubeşte! relaxează-te! iubeşte-te! visează! restul va veni de la sine.

şi dacă vă tot povesteam despre cum găsesc eu mici bucurii în natură şi despre cum îmi hrănesc optimismul:

 

 foto: pemalulmarii

nu sunt secrete şi totuşi nu toată lumea ştie.

Ines

zilele cu soare şi flori şi verdeaţă trezesc tot optimismul din mine în ultimele două luni. daţi-mi zile frumoase şi vă voi împărţi optimism în schimb. în casă îmi schimb vazele cu flori o dată la câteva zile plus că abia aştept să îmi înflorească lămâiul şi orhideea. apreciez tot mai mult că am învăţat să mă bucur de orice lucru micmic şi nu doar atât, ci simt o satisfacţie în mine care-mi dă o stare de bine, iar toate acestea datorită unui singur om.

încep să cred tot mai tare că lucrurile mărunte sunt cele care ne fac cu adevărat fericiţi şi tare aş vrea ca toţi să uite pentru o secundă de problemele lor şi să privească spre acele mici detalii care le oferă câte un mic zâmbet, pentru că dacă stai să cântăreşti, sunt cu mult mai multe lucrurile care ne fac fericiţi decât cele care ne întristează. tare aş vrea să înveţe să nu mai tânjească după lucruri mari şi abia atunci să fie fericiţi. e o diferenţă între a-ţi dori ceva cu adevărat şi a face din acel lucru singura ta sursă de fericire. drumurile sunt lungi, complicate, şi mai ales că nu ai niciodată garanţia că vei ajunge acolo. aşa că de ce să nu înveţi să te bucuri de viaţă între timp?

observ în jurul meu tot mai mulţi cunoscuţi care nu au timp să mai trăiască aşa cum se cuvine pentru că ei se gândesc la viitor, la cum vor ajunge undeva şi la cum lor le va fi mult mai bine decât le-a fost altora. nu, nu mi se pare nimic greşit în a avea planuri măreţe (încerc şi eu să prind curaj şi să vreau tot mai multe), dar pentru ei este doar o dorinţă şi atât, aşteaptă să le pice din cer o oportunitate ca să îşi îndeplinească visul. nici măcar nu pot să explic, pentru că îi înţeleg prea puţin, dar mi se pare absolut trist să ajungi în situaţia în care nu te mai mulţumeşte nimic şi nimic nu îţi mai oferă vreo satisfacţie, doar ideea că "într-o zi voi fi cel mai fericit". aşteaptă ziua aceea şi le ratează pe toate celelalte pe lângă care trec şi în care au o mie şi o sută de motive să fie fericiţi. cum bine spunea cineva, sunt oameni care privesc pe geam, dar îşi observă doar propriul chip.

am prins acum două seri la televizor vreo 10 minute dintr-o emisiune unde era o fetiţă de şase ani, pe care o creştea bunica ei şi zilnic îşi făcea temele în pat, din motive evidente, care îşi dorea cel mai tare de pe lumea asta o masa şi un scaun. avem nevoie să auzim tot mai des astfel de lucruri ca să ştim unde greşim.

cred că trebuie să înţelegem că viaţa e acum şi aici şi că ţine numai de noi felul în care alegem să o trăim.

nu e nepasare.

sper să trezească ceva în mine cutremurul de acum o oră.

pauza dintre vene.

despre duminică.

am plecat de acasă cu gândul că va fi o zi frumoasă şi așa a și fost. pentru că pot să mă motivez şi singură. în general, noi oamenii ne putem motiva singuri. nu avem nevoie de cărți, citate, oameni pe care ne bazăm în diferite situații ori pe care îi admirăm sau fel și fel de alte puncte de sprijin; e de ajuns că ne avem pe noi.
suntem oamenii pe care nu îi luam în seamă chiar tot timpul, dar suntem cei de care avem nevoie şi cei pe care ar trebui să îi ascultăm cel mai des, pentru că doar noi ştim ce e mai bine pentru propria noastră persoană. tocmai de asta spun: învaţă-te! învaţă să te cunoşti, să te priveşti din afară şi să îţi analizezi fiecare detaliu. mai târziu, în diverse momente şi situaţii, s-ar putea sa îţi fie de folos, fără ca tu să îţi dai seama.

iar pentru că în lunga mea călătorie (sau nu prea), de duminică, m-am aşezat o oră într-o librărie şi am citit o carte de poeme, vă las şi vouă unul care mi-a plăcut mult şi care are legătură cu ce am vorbit mai sus:

stare de spirit II
 
eşti tristă, îngândurată, plânsă
ca un pian care-şi doreşte o vioară. 
tu, pasăre rănită, nu mai zăbovi pe pământ!
întinde aripile peste mări şi oceane,
peste necunoscutul din tine: dar zboară! 

(Traian T. Coşovei)

duminica aşa cum o vreau eu.

m-a trezit mirosul prăjiturii mele preferate din această iarnă şi am ştiut de ieri că astăzi va fi o zi frumoasă. pentru că ţine de noi felul în care decurg lucrurile, aşa că ar trebui să încercăm să avem o atitudine pozitivă cât de des putem. fericirea poate să vină din locuri mult prea nesemnificative pentru noi în alte zile. şi am învăţat că până şi un om care se etichetează drept trist, poate să fie fericit atunci când face o pauză din a mai gândii prea mult şi se concentrează pe lucrurile care îi plac cu adevărat. nici un om trist nu este trist în totalitate. aşa că să învăţăm să lăsăm partea fericită din noi la suprafaţă mai des dacă vrem să ne fie bine.

un om mare spunea că cel care işi petrece viaţa adunând aur pentru Trezoreria de Stat a Statelor Unite şi nu se distrează este un prost fară de seamă şi un idiot de nedescris. şi avea la fel de mare dreptate pe cât era el de mare. 

aşa că să avem o zi bună. să ne bucurăm de soare şi de plimbări, de zâmbete şi de oamenii care trec pe lângă noi. să lăsăm tristeţea pe o altă zi.

I blame coco - Playwright Fate

gol

Federica Erra

ne e greu să ne adunăm, din când în când, iar alteori suntem atât de indecişi încât lăsăm totul la voia întâmplării. şi nu cred că avem nevoie de oameni care să ne ţină teorii despre cum trebuie să fim, când nici măcar de propriile principii de viaţă nu mai ţinem cont. sau poate că exact de asta avem nevoie.
diferenţa dintre cum vreau să fiu şi cum sunt de fapt, momentan, e extrem de uriaşă.

ştim cu toţii (sau ar trebui să ştim) că lucruri precum ignoranţa, orgoliul sau răutatea aceea inocentă după care ne ascundem ca să nu fim răniţi nu aduc nimic bun. niciodată. cu atât mai puţin fericire sau măcar o stare aproapiată de aceasta. şi totuşi alegem să fim aşa uneori.
preferi să te îndopi cu scuze şi motive ''pentru că'', când ţie gândul îţi este la cum ai vrea sa abordezi de fapt situaţia, şi îţi tai singur elanul atunci când alegi să continui cu aceeaşi atitudine tâmpită cu care ai început.

nu a fost întotdeauna mai simplu să facem ceea ce simţim? nu tot atunci s-au rezolvat cel mai rapid lucrurile?
ba da, doar că fiecare om are perioada lui în care alege să se rătăcească, indiferent dacă drumul este clar şi vizibil. asta e scuza mea. pentru atitudine, însă, încă îmi caut o scuză.

martie, opt.

femeile sunt ca niște ceaiuri. unele sunt calmante, altele sunt împotriva depresiei. altele sunt din pelin, altele nu își scot aromele la iveală decât când sunt bine fierte. - Liviu Alexa

unii dintre voi. poate.

mi-am dat seama că acei oameni care se simt singuri sunt de fapt înconjuraţi de o mulţime de oameni frumoşi, dar pe care nu au timp să-i observe. mi-am dat seama că uneori nici cei mai înţelepţi oameni nu îşi găsesc paşii pentru a continua drumul şi se izbesc de ziduri inexistente. mi-am dat seama că mereu există cineva care să profite de naivitatea oamenilor prea buni. ştiu că unii oameni nu sunt interesaţi de autocunoaştere; să înveţe despre ei şi să se ajute să devină mai buni. mai ştiu că există oameni care resping alţi oameni, fie din cauza incompatibilităţii, fie că vor să fie nişte singuratici. mi-am dat seama că unii oameni renunţă continuu în loc să meargă mai departe şi să se bucure de ce îi aşteaptă. şi ştiu că unii oameni pur şi simplu nu se pot bucura de lucrurile mărunte, care sunt accesibile oricui şi care chiar ne pot face fericiţi.

all i want is a little more security; a little more safety; a lot less uncertainty

but you* just did not understand that.

failure? i never encountered it. all i ever met were temporary setbacks.

Federico Erra

mă întrebam dacă într-adevăr există planuri care dau greş. dacă nu cumva noi ne construim planuri în momente inoportune sau nu ne străduim suficient de mult. mă gândeam că despre asta este vorba când îţi doreşti ceva cu adevărat, să vrei atât de mult încât să nu renunţi la prima piedică pusă, să fii dispus să te ridici și să o iei de la capăt. şi cred că acesta este unul dintre lucrurile care ne diferenţiază pe noi ca oameni: unii aleg să încerce până când ajung acolo unde îşi doresc, în timp ce alţii aleg să nu încerce. unii aleargă, alţii sunt ca o frunză care se lasă purtată încotro vrea vântul. fiecare are dreptul la o decizie şi toţi îşi construiesc propriul drum.

spunea cineva că nu trebuie să ai aşteptări dacă vrei să nu suferi. ba nu! eu cred că trebuie să avem aşteptări. mari. și multe. a nu avea aşteptări este ca şi cum ai considera că ceea ce îţi doreşti este prea uriaş şi tu nu meriţi. sau ca şi cum îţi este frică de ceva ce te-ar putea face fericit. sau ca și cum te-ai lăsa în voia sorții. cred că important este ca atunci când nu se realizează să ai curajul să continui şi să reflectezi asupra ce ai făcut bine şi ce nu. pentru că de cele mai multe ori este vina noastră, și trebuie să învățăm să acceptăm asta. şi cel mai important, să ai curajul să o iei de la capăt atunci când e cazul, să îţi croieşti drumul încă o dată, cu şi mai multă dorinţă. când te bucuri mai mult de un lucru dacă nu atunci când ştii că te-ai chinuit să ajungi acolo? sunt doar mici zgârieturi care se vor vindeca în timp şi oricum lucrurile se aşează mereu într-un aşa fel cum ar putea să-ţi fie mai bine. 

cred că oamenii nu eşuează niciodată, de fapt, ci doar se sperie sau obosesc şi se opresc din a mai încerca.

nu ştiu când am fost ultima oară atât de lucidă în ceea ce priveşte felul în care ar trebui să văd lucrurile ca să îmi fie bine..

fir-ar

vreau doar să-mi amintesc acum, când sunt în starea asta în care mi s-au înecat toate corăbiile, că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru câteva lucruri din prezent. şi sunt.

şi că e doar o stare care o sa treacă şi care nu mă caracterizează deloc.

şi că acolo unde lipseşte curajul, nici o altă virtute nu poate supravieţui.

şi că lucrurile prind contururi neplăcute doar atunci când ne facem noi mici de frică.

în fiecare zi de câteva zile.

16
15
14
13
12
11
?

there is nothing more satisfying than having plans.

 

don't wish it were easier, wish you were better.

cred că am uitat că îmi doream să vină perioada asta cât mai repede. am uitat cât de mult am aşteptat-o. se pare că o tratez cu un minim de interes, de parcă abia aştept să treacă şi să ajung cât mai repede la un rezultat, oricare ar fi el.

de multe ori nu este important doar scopul pentru care facem anumite lucruri, ci şi drumul în sine pe care îl parcurgem. aşa le-am spus mereu oamenilor atunci când am crezut că era bine ca ei să ştie asta, dar se pare că în momentul de faţă eu am nevoie de ei ca să îmi reamintească cum stau lucrurile de fapt.

e amuzant cum uitasem pur şi simplu că dacă tu nu mişti un deget, nimic din jurul tău nu se va mişca. e nevoie doar de un imbold, că apoi lucrurile vin de la sine. şi e atât de simplu...

nu ştiu cum de reuşesc să nu fac nimic din ceea ce îmi propun şi din ceea ce ştiu că pot să fac. cred că te simţi mult prea comfortabil în anumite momente ca să îţi schimbi direcţia de mers în vreun alt sens atunci când simţi că nu e bine. şi alegi să mergi în continuare şi să vezi ce se întâmplă. doar că există şi vor exista mereu consecinţe pentru toate lucrurile pe care le facem sau nu. şi atunci când ne lovim de câte una, abia atunci vom începe să ne dezmeticim câte puţin. că aşa suntem noi oamenii, revenim la linia de plutire doar atunci când primim câte o palmă.

am uitat multe în ultimele zile. şi m-am uitat şi pe mine. :)

fă să-ţi fie bine

ne petrecem prea mult timp gândindu-ne sau vorbind despre ceea ce vrem sau ce trebuie să facem şi prea puţin ni-l petrecem făcând ceva în acel scop. atât de mult încât ne pierdem tot entuziasmul pe drum şi nici măcar nu ne dăm seama. şi ce e mai tragic, este că ni se aşează pe creier ideea cum că ceea ce avem de făcut e prea imens şi ne depăşeşte.

nimic nu cred că poate să fie mai obositor uneori decât să tot amâni, să mergi la culcare şi să te trezeşti exact la fel ca în ziua precedentă, cu nimic în plus sau în minus, fără urmă de progres. şi nu e ca şi cum n-aş ştii că doar prin a începe să fac lucrurile pe care le tot amân va dispărea toată această stare..

încă nu am reuşit să mă organizez aşa cum mi-aş fi dorit şi încă mă las pradă unui timp liber pe care nu îl valorific deloc, pe care aş vrea să îl consum într-un mod util.

cu toate acestea, trebuie doar să ştim exact unde vrem să ajungem şi nu în ultimul rând să ne dorim asta cu adevărat. să facem primul pas şi să ne urmăm drumul, oricât de mici ar fi paşii următori.

şi e 16 ianuarie, deja.

oricât de visătoare mă consider, câteodată trebuie să ne concentrăm, să deschidem ochii şi să visăm mai puţin, pentru că până acum nimeni nu a putut să ţintească spre ceva cu ochii închisi.

 "Get scared. It will do you good. Smoke a bit, stare blankly at some ceilings, beat your head against some walls, refuse to see some people, paint and write. Get scared some more. Allow your little mind to do nothing but function. Stay inside, go out - I don’t care what you’ll do; but stay scared as hell. You will never be able to experience everything. So, please, do poetic justice to your soul and simply experience yourself."
—Albert Camus

it is always the start that requires the greatest effort.

sunt o mulţime de lucruri pe care încă nu ştiu cum să mi le organizez mai bine. intru într-o perioadă aglomerată aş spune eu, stresantă ar spune altcineva, de care mi-e puţin teamă. mereu m-au speriat începuturile de drum pentru că niciodată nu am ştiu de ce anume să mă apuc mai întâi şi asupra cărui lucru trebuie să insist mai mult. şi apoi e incertitudinea. incertitudinea unui drum care pare lung, al căruia nu ştii care va fi rezultatul şi te sperie varianta unui eşec sau ţi-e teamă că poate e prea mult şi cedezi.

am învăţat anul care a trecut că atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, acel ceva devine posibil şi că e foarte important să crezi în ceea ce vrei, să nu te laşi prins într-un vârtej care te-ar putea trage în jos. oameni pesimişti şi care nu cred în noi vom găsi întotdeauna, chiar şi dintre cei apropiaţi, trebuie doar să ştii să îţi continui drumul chiar şi de unul singur dacă este nevoie. să ai curajul să crezi acolo unde ei nu cred, doar pentru simplul fapt că tu eşti tu.

preferăm să facem eforturi în momente în care cu ceva timp în urmă am fi renunţat, alegem să ne depăşim limitele în fiecare zi şi asta cred eu că este foarte important. găsim soluţii într-un final ca să reuşim să ajungem acolo unde acum un an ne imaginam doar câte o fracţiune de secundă, nu care cumva să ne simţim amăgiţi de propria persoană.

aşteptam perioada asta, oricât de greu îmi va fi să o duc până la capăt, pentru că ştiu că mă apropii cu paşi mărunţi de ceva ce îmi doresc şi că în măsura rezultelor mele va fi sau nu posibil. aşa că da. nimic nu trebuie să fie mai important decât visul pe care îl avem. trebuie să ne concentrăm doar asupra noastră şi a drumului care trebuie parcurs.